E.ON susține proiectul Singur – anti-bullying CAMP, inițiat de Asociația Zi de Bine, care organizează o tabără anti-bullying dedicată copiilor, părinților și profesorilor, în continuarea unui proiect demarat în luna iunie. Aceasta va avea loc la Straja, jud. Hunedoara, în perioada 14-21 august, și va cuprinde activități cu scop terapeutic, susținute de specialiști.
La Straja vor merge 30 de copii însoțiți fiecare de câte un părinte, alături de 15 profesori din învățământul primar. Timp de șapte zile, aceștia vor participa la activități diferite, cu scop terapeutic, menite să construiască încrederea în propriile forțe și să-i învețe cum să reacționeze în situații de bullying. De asemenea, vor participa și la drumeții, seara talentelor, karaoke, jocuri, dans sau teatru interactiv. Echipa este formată din terapeuți, antrenori educaționali și animatori.
Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 30.000 euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.
„În tabăra pe care am organizat-o în luna iunie, #SINGUR – anti-bullying CAMP, copiii au povestit deschis despre experiențele lor de bullying din trei perspective: victimă, martor și agresor. Ne dorim ca prin aceste tabere să facem auzită vocea copiilor, dar și vocile specialiștilor care să pună o cărămidă la înțelegerea fenomenului și, mai ales, la gestionarea lui“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
„Din Psihologia adleriană știm că un copil «rău» este un copil descurajat. În bullying,toți cei implicați sunt descurajați: agresorul devine «rău», victima crede că nu poate face față, iar observatorul crede că e neputincios. Tabăra îi va ajuta pe copii să-și recunoască și împlinească nevoile de bază: de a se conecta, de a se simți capabili, curajoși și să conteze. Totodată își vor descoperi punctele forte ale personalității și își vor face prieteni”, a declarat Anda Păcurar, coordonatorul echipei de terapeuți.
Pentru ca proiectul să fie util cât mai multor copii și profesori, Asociația Zi de BINE va realiza un documentar pe tema anti-bullying care va fi ulterior popularizat în școli și licee.
E.ON România continuă și în acest an parteneriatul strategic cu Asociația Zi de Bine, implicată în cauze destinate comunității, susținând lunar câte un proiect al acesteia. În lunaiulie, E.ON România a susținut amenajarea unui centru special pentru bătrânii singuri, copiii care provin din familii cu situații financiare precare și pentru animalele abandonate. #CasaPlină și-a deschis porțile în localitatea Sânpetru din jud. Brașov.