Politehnica Iași a bifat sâmbătă primul succes în campionat, după ce a învins, mult mai greu decât o arată scorul, pe ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, formație care în etapa inaugurală a pierdut acasă în fața nou promovatei CSC Dumbrăvița. A fost 2-0 (0—0) pentru elevii lui Claudiu Niculescu, după un meci în care gazdele nu au arătat deloc ca o pretendentă la promovare.
În prima repriză, cele două formații au livrat fotbal cu lingurița celor două mii de spectatori care s-au încumetat să urce Copoul. Gazdele s-au întrecut în gafe, în timp ce oaspeții au ratat șansa de a pleca din Moldova măcar cu un punct.
După primul mitan, elevii lui Florin Stângă se puteau duce la cabine în avantaj pe tabelă, dacă Tobias Knoflach nu ar fi respins miraculos, de la rădăcina barei, balonul expediat excelent din lovitură liberă de Dragu (min. 36), după un fault comis la marginea careului de Tincu.
La două minute de la reluare, Mitrică de la oaspeți are golul în vârful bocancului, după o altă gafă, de această dată a lui Lică, care sare pe sub minge, însă balonul trece de puțin pe lângă buturile porții lui Knoflach. Și cum în fotbal ocaziile ratate se răzbună, în minutul 54, gazdele reușesc să deschidă scorul prin Vașvari, din penalty, după un fault în careu al lui Dănescu asupra lui Hunte. Marchioni, în minutul 82, prinde un șut senzațional de la 30 de metri, însă balonul trece puțin pe lângă bara din stânga a porții apărate de Opric. Scorul final al partidei este stabilit de Finică (min. 90+2), după o pasă a lui Francisc Cristea.
Poli Iași câștigă chinuit și oarecum nemeritat un meci în care a arătat că mai are mult de lucru pentru a deveni o formație cu pretenții la promovare.
Poli Iași: Knoflach – Martac, Lică, Tincu, Finica – Vașvari, Marchioni – Anton (min. 80 Bujor), Roman (min. 80 Fr. Cristea), Hunte (min. 74 Karachanakov) – Tomczyk (min. 34 Plokhotniuk)
Viitorul Pandurii: Opric – Dănescu (min. 74 Chelariu), Stoian, Rogac, Băican – Țegle, Banu (min. 64 Micle), Mitrică (min. 74 Gârbiță), Toma (min. 64 Răsdan), Dulca (min. 85 Vespe) – Dragu
În celelalte meciuri din etapa a II-a a Ligii 2 s-au înregistrat rezultatele: FK Miercurea Ciuc – Concordia Chiajna 0-1, Ripensia Timișoara – Unirea Slobozia 1-2, CS Comunal Șelimbăr – Politehnica Timișoara 4-0, CSC Dumbrăvița – Unirea Dej 1-2, Unirea Constanța – Progresul Spartac 0-3, Metaloglobus – Gloria Buzău 1-3. Partida FC Brașov – Minaur Baia Mare va avea loc duminică, 14 august, de la ora 13.30. Luni, 15 august, de la ora 12.30 este programată partida CSM Slatina – CSA Ssteaua, etapa urmând să se încheie marți, 16 august, de la ora 18.00, cu întâlnirea Dinamo – Oțelul Galați.
Clasament: 1. CS Comunal Șelimbăr – 6 p, 2. Unirea Slobozia – 6 p, 3. Gloria Buzău – 6 p, 4. Unirea Dej – 6 p, 5. Politehnica Iași – 4 p, 6. CSM Slatina – 3 p, 7. Progresul Spartac – 3 p, 8. Dinamo – 3 p, 9. CSC Dumbrăvița – 3 p, 10. Concordia Chiajna – 3 p, 11. Politehnica Timișoara – 3 p, 12. CSA Steaua – 1 p, 13. Otelul Galați – 1 p, 14. Metaloglobus – 1 p, 15. FC Brașov – 0 p, 16. FK Miercurea Ciuc – 0 p, 17. Ripensia Timișoara – 0 p, 18. Minaur Baia Mare – 0 p, 19. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 0 p, 20. Unirea Constanța – 0 p.
Etapa viitoare (sâmbătă, 20 august): Politehnica Timișoara – FC Brașov,
Progresul Spartac – CS Comunal Șelimbăr, Oțelul Galați – Unirea Constanța, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Dinamo, Unirea Dej – Politehnica Iași,
Concordia Chiajna – CSC Dumbrăvița, ACS Steaua – FK Miercurea Ciuc, Gloria Buzău – CSM Slatina, Unirea Slobozia – Metaloglobus București, Minaur Baia Mare – Ripensia Timișoara.