În vederea remedierii unei avarii apărută la conducta ce asigură golirea rezervorului de 1000 mc din localitatea Holboca, miercuri 17 august, în intervalul orar estimat 8.00 – 13.00, ApaVital se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă către utilizatorii din localitățile Dancu și Holboca, iar în intervalul 8.00 -17.00, vor fi afectați utilizatorii din localitățile Orzeni, Rusenii Noi și Rusenii Vechi din comuna Holboca.
La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la ApaVital, iar o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată.
În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iași recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969.
Pentru informații suplimentare și sesizări, utilizatorii pot suna la Centrul de contact ApaVital, telefon 0232.969