5:32 pm - Monday November 24, 6842

Iașul se va transforma, în acest week-end, în “tărâmul faptelor bune”

La sfârșitul acestei săptămâni, Iașul se va transforma în tărâmul faptelor bune, cu ocazia desfășurării Festivalului Familiei – INIMO, eveniment organizat de Asociația “Glasul Vieții” și susținut și de Primăria Municipiului Iași.

Astfel, timp de trei zile, vineri, 19 august, sâmbătă, 20 august, și duminică, 21 august, nume sonore ale muzicii românești vor cânta pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, pentru a pune umărul la dezvoltarea și educația copiilor nevoiași, respectiv pentru ajutorarea unui număr de 10.228 copii, 138 de case și a unei policlinici sociale. Conceptul aparține Asociației „Glasul Vieții”, al cărei președinte aeste părintele Dan Damaschin.

„O știm cu toții: inima este simbolul iubirii! Iar iubirea este cea mai puternică forță a universului și cel mai destoinic arhitect al lumii! Există oare ceva mai trainic decât o lume construită din iubire?  De aceea ori, de câte ori descopăr inițiative care așază în centrul lor iubirea pentru aproapele nostru, aceste inițiative se bucură întotdeauna de sprijinul meu necondiționat. Festivalul Familiei – INIMO reprezintă un astfel de demers generos, cu atât mai lăudabil cu cât beneficiarii lui sunt copiii, peste 10.000 de fetițe și băieți care vor să trăiască într-o lume mai bună și mai dreaptă! Fiindcă maestrul de ceremonii al acestui festival este binecunoscutul părinte Dan Damaschin, omul atâtor fapte bune, nu am nicio îndoială că vom asista în aceste zile la o adevărată sărbătoare a bucuriei și a solidarității umane. Doar împreună putem schimba soarta copiilor nevoiași din Iași și din România, doar împreună putem construi acea lume frumoasă pe care o visam în copilărie. O lume ca de poveste, populată cu viteji și prințese, cu eroi și ființe fabuloase, ce sar mereu în ajutorul omului cinstit aflat la nevoie, o lume în care fiecare își împlinește propriul destin și unde binele învinge întotdeauna!  Să nu uităm: copiii de astăzi sunt chipul lumii de mâine! Ce fel de Românie ne dorim?

Vă mulțumesc, părinte Damaschin, pentru acest festival al binelui și al iubirii!”, se arată în mesajul primarului Mihai Chirica, transmis cu ocazia acestui eveniment.

Programul festivalului:

  • Vineri, 19 august, începând cu ora 11.00, publicul se va putea delecta cu spectacole susţinute de Fanfara de la Chetriş, Provincialii, actori din cadrul Universității de Arte „George Enescu”, Plăieşii, Adriana Ochişoru, Damian Drăghici & Brothers, Direcţia 5, Taxi şi Andra.
  • Sâmbătă, 20 august, pe lângă un nou spectacol de teatru cu actorii de la Universitatea „George Enescu”, Corul de copii al Ateneului Naţional din Iaşi va susține un recital extraordinar, urmat de Circul de Stat Chişinău şi celebra Fanfară de la Chetriş. Muzica populară va umple atmosfera de joc și grație Mioarei Velicu şi Rapsozilor din Botoşani. Pe înserate scena va vibra pe acordurile surorilor Ana și Iuliana Beregoi, Annes, apoi deja clasicii Taxi, Vunk, Smiley şi DJ Mandu vor umple stadionul de muzică bună.
  • Duminică, 21 august, publicul va primi la felul I teatru și muzică populară cântată de artiști de renume precum Laura Lavric, Carmen Macovei și Gelu Voicu, la felul II o porție mare de bunădispoziție oferită de Circul de Stat Chişinău și drept desert o felie de distracție alături de Gaşca Zurli. La cină publicul va fi servit cu porții muzicale puse pe tavă de „greii” momentului ca The Motans, Feli, Connect-R şi Ştefan Bănică Jr.

Accesul publicului la festival se face prin invitații ce pot fi procurate online pe www.inimo.ro sau în format fizic de la cele 12 corturi amplasate în cartierele Iaşului și de la Biserica Maternităţii „Cuza-Vodă” din Iaşi.

Toate donațiile obținute în cadrul Festivalului INIMO vor fi dirijate către cei 10.228 de copii aflaţi în evidenţa Asociaţiei „Glasul Vieţii” care vor primi hrană, rechizite, haine şi produse de igienă.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;