Începând din august, activitatea Vămii Iași se mută la Tehnopolis

Începând din luna august, activitatea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale (DRAOV) Iași se va muta în noul sediu din cadrul Parcului Științific și Tehnologic Tehnopolis, situate în zona CUG. După cum au precizat reprezentanții municipalității, amenajarea zonei respective se află în prezent în etapa finală, care presupune realizarea unei parcări pentru TIR-uri şi a unei platforme pe schelet metalic pentru descărcarea-încărcarea mărfurilor. De asemenea, petnru activitatea DRAOV va fi pus la dispoziţie și un depozit pentru mărfurile confiscate, precum și un etaj din cadrul Tehnopolis, pentru birouri. „În luna august, activitatea de comisionare vamală se va muta în cadrul Tehnopolis. În acest fel vom rezolva și problema TIR-urilor staţionate pe Bulevardul Nicolae Iorga, fiind una din măsurile necesare pentru a scoate traficul greu din oraş”, a precizat viceprimarul Mihai Chirica. Acesta a precizat că mașinile grele care trebuie să treacă prin vamă vor folosi începând de luna viitoare ruta ocolitoare dintre Drumul European E 85 Ciurea – Tehnopolis, iar pentru accesul spre Sculeni urmând să se circule pe porțiunea dintre Bulevardul Poitiers şi drumul naţional. Parcul Ştiinţific şi Tehnologic Tehnopolis Iaşi a fost constituit în scopul utilizării rezultatelor activităţii de cercetare, aplicării tehnologiilor avansate din economie şi creşterii  participării instituţiilor de învăţământ superior la procesul de dezvoltare economico-socială prin ştiinţă şi tehnologie. Structura asociativă este formată din Consiliul Local al Municipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Universitatea Tehnică “Gh. Asachi“ Iaşi, Universitatea “Al.I. Cuza” Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T.Popa” Iaşi şi Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi”. Parcul Științific și Tehnologic ”Tehnopolis” este situate în Bulevardul Poitiers nr. 10, activând ca o platformă suport pentru dezvoltarea afacerilor din Iaşi şi din zona Moldovei, oferind ca şi componentă ştiinţifică sprijin în  transferul rezultatelor cercetării, a tehnologiilor necesare fiecărei afaceri, dinspre mediul universitar spre zona de business locală. Parcul a fost proiectat să pună la dispoziţia mediului de afaceri spaţii şi servicii pentru birouri, producţie, cercetare-dezvoltare, expoziţii, conferinţe, seminarii. Toate spaţiile dispun de dotări tehnice complete, iar serviciile asigură întreaga gamă de necesităţi desfăşurării în cele mai bune condiţii a activităţilor de profil: servicii de pază exterioară, utilizarea sistemelor de securitate şi pază împotriva incendiilor, contorizare separată a reţelelor interioare proprii de energiei electrice şi apă, spaţii de parcare, amenajare şi întreţinere spaţii verzi, spaţii expoziţionale, săli de conferinţe şi întruniri la preţuri preferenţiale pentru locatarii parcului. În prezent, Tehnopolis Iaşi este parte integrantă a celei mai mari reţele de business din Europa, Enterprise Europe Network, asigurând gratuit mediului de afaceri local, posibilitatea găsirii de parteneri în peste 44 de ţări, incluzând şi posibilitatea prezentării ori solicitării de tehnologii specifice prin intermediul acestei reţele.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;