Ziua Limbii Române, sărbătorită miercuri, 31 august, în Parcul Copou

În organizarea Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului, miercuri, 31 august, de la ora 16.00, în Parcul Copou, pe scena special amplasată lângă bustul Poetului Național, Mihai Eminescu, făuritorul limbii literare române modern, va avea loc evenimentul „Ziua Limbii Române”.

Aflat la cea de-a VI-a ediție, evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor locale, instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar, precum și importanți oameni de cultură și scriitori, promotori direcți ai limbii române.

După intonarea Imnului de stat al României va avea loc ceremonia de depunere de jerbe la bustul Poetului Mihai Eminescu, precum și o sesiune de alocuțiuni susținute de oficialități.

Pentru a celebra rostirea limbii române, organizatorii au pregătit pentru ieșeni, în Parcul Copou, un spectacol de muzică susținut de cantautorul Cezar Popescu, precum şi un maraton de lecturi publice, lecturi susținute de poeții ieșeni: Cassian Maria Spiridon, Emilian Marcu, Ion Hadârcă, Aurel Ştefanachi și Paul Gorban.

Evenimentul va fi moderat de poetul, jurnalistul și managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, Adi Cristi.

Ziua Limbii Române este sărbătorită în România începând din 2013, la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013, însă în Republica Moldova se sărbătorește încă din 1990, înainte de independența țării, proclamată la 27 august 1991. Legea 53/2013 prevede că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;