Caravana Avon şi concert Antonia, târg de antichităţi, teatru de păpuşi, recitaluri de pian şi promoţii la magazinele preferate – acesta este programul pregătit de ansamblul Palas, în week-end. Caravana Avon „Află culoarea oraşului tău!” poposeşte săptămâna aceasta în parcul Palas. Până vineri inclusiv, renumitul brand de cosmetice le aşteaptă zilnic pe doamne şi pe domnişoare cu numeroase surprize, sesiuni de make-up profesional, sfaturi şi trucuri legate de frumuseţe, precum şi cu jocuri şi premii tentante. Vineri, 26 iulie 2013, de la ora 16.00, Avon dă startul distracţiei, iar câteva ore mai târziu, Antonia, ambasadoarea noii game de make-up Avon, va fi prezentă în parcul Palas, unde va susţine un concert, în cadrul căruia va cânta piese de pe cel mai nou album. ”Tot vineri, la Palas Mall începe cea de-a şaptea ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi. Timp de trei zile, aproximativ 40 de colecţionari din întreaga ţară, dar şi din Ungaria, vor expune cele mai frumoase şi valoroase colecţii de obiecte cu patina timpului. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Bucovinart şi vine în întâmpinarea pasionaţilor de artă şi istorie cu piese de mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri de colecţie, numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte obiecte ornamentale învăluite în mister”, se precizează într-un comunicat al Departamentului PR al Iulius Group. De vineri până duminică, între orele 17.00 – 19.00, sesiunile de cumpărături din Palas Mall vor fi acompaniate de cele mai cunoscute refrene interpretate la pian. Duminică, 28 iulie, Palas îi aşteaptă pe cei mici la întâlnirea tradiţională cu teatrul de păpuşi. De la ora 18.30, în zona KidsLand din parc, prichindeii se vor întâlni cu personajele din „Fata babei şi fata moşneagului”, spectacol prezentat de Teatrul de Păpuşi „Aşchiuţă”. Promoţiile continuă la magazinele din Palas Mall, clienţii putând cumpăra produse de sezon, la preţuri cu până la 70% mai mici.