În doar câteva zile va sună clopoțelul iar copiii, indiferent de vârstă, reiau activitățile educaționale în sistem clasic, așa cum ne dorim și am așteptat.
Acest lucru vine însă la pachet cu anumite aspecte mai puțin plăcute, aduse de intrarea în colectivitate, care pot fi diminuate dacă îi învățăm ce să facă și ce să nu facă. De asemenea, noi, părinții, trebuie să fim responsabili și onești atunci când este vorba probleme de sănătate ale copiilor noștri, să intervenim din timp și să scoatem copilul din colectivitate până la însănătoșire, afirmă medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”.
Bolile infecto-contagioase în colectivități au o mai mare incidență și oportunitate de a se transmite de la o persoană la alta. De aceea, prin respectarea unor reguli de igienă și conduită socială putem să le diminuăm, adaugă medicul.
Igiena mâinilor
Din ghiozdanul copilului nu trebuie să lipsească șervețelele nazale și șervețelele umede. Spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun diminuează considerabil riscul de a contacta boli infecto contagioase. De aceea, după folosirea toaletei, înainte de masă este obligatoriu să se spele pe mâini. Dacă din diferite motive nu se pot spăla pe mâini trebuie să folosească șervețelele umede.
Să nu împartă mâncarea. Atunci când este vorba de școlari sau de copiii din în unitățile de învățământ preșcolare cu program scurt unde nu se asigură masa, personalul trebuie să se asigure că fiecare își mănâncă pachețelul și nu împart mâncarea. Virusurile se transmit și prin alimente contaminate.
Ce le punem în pachet
De evitat dulciurile, mâncarea de tip fast food, gustările nesănătoase, dar și produsele perisabile. Copilul are nevoie de alimente sănătoase, nutritive care să îl ajute în procesul și efortul de învățare și care de asemenea contribuie la protejarea sistemului imunitar.
Părinții și cadrele didactice trebuie să țină de asemenea seama de câteva lucruri importante
Dacă acasă copilul prezintă simptome de boală care ar semăna cu cele din spectru virozelor respiratorii precum febră, cefalee, rinoree, fatigabilitate, atralgii, mialgii sau orice erupție cutanată, dureri abdominale, senzație de greață, să informeze medicul de familie și să țină copilul acasă până se știe cauza acestor simptome . Medicul de familie va urmări cazul și dacă este necesar va solicita investigații suplimentare și consultul medicului infecționist.
Dacă elevul dezvoltă simptomatologie în timpul orelor de clasă, cadrul didactic sau asistentul medical trebuie să anunțe aparținătorii pentru a lua copilul acasă. Este o formă sănătoasă de protecție atât pentru copilul cu simptome cât și pentru colegii săi.
La ce boli infecto contagioase ne putem aștepta odată cu începerea anului școlar și reintrarea copiilor în colectivități
Cea mai redutabilă boală infecțioasă, numită și ”boala mâinilor murdare ” este hepatita virală de tip A. Este o boală acută infecțioasă care se transmite prin ingerarea virusului de pe alimente, obiecte contaminate sau de la persoane deja infectate cu care intrăm în contact. Formele hepatitei A pot varia de la îmbolnăvirea ușoară care durează câteva săptămâni până la forme mai grave care pot dura și câteva luni. Copii până în 6 ani pot fi asimptomatici. Peste această vârstă simptomele sunt: oboseală, greață vărsături, dureri abdominale, urină închisă la culoare, îngălbenirea tegumentelor și a albului ochiului. Hepatita se tratează în regim de izolare în cadrul spitalului.
Hepargina
Este o boală infecțioasă determinată de igiena precară. Face parte din familia enterovirusurilor iar grupa de vârstă cea mai afectată este între 1 și 10 ani. Se manifestă prin ulcerații apărute în interiorul cavității bucale. Simptomele acestei boli sunt febră, odinofagie (durere în gât), afectarea homeostaziei organismului(stare generală proastă), inflamarea ganglionilor limfatici.
Scarlatina este o altă boală ce se poate răspândi în colectivități. Aceasta se manifestă prin febră importantă, frisoane, odinofagie (durere în gât), disfagie( dificultate la înghițire), cefalee, durere abdominală. Se transmite pe cale respiratorie, prin picături de salivă ale persoanei infectate care vorbește cu noi, strănută, tușește dar și de pe obiectele contaminate.
Virozele respiratorii sau cele din categoria entero-virozelor
Acestea se transmit foarte ușor în colectivitate. Copiii nu trebuie tratați după ureche și nici cu antibiotice ci ținând cont de recomandările medicului de familie, ale medicului specialist de boli infecțioase sau de pe specialitatea în care se încadrează patologia.
„Pentru că încă ne confruntăm cu cazuri de COVID, recomandăm purtarea măștilor în locurile închise. Bineînțeles că părinții sunt cei care vor decide acest lucru, însă cu siguranță cei câștigați în această situație vor fi bunicii, care în multe cazuri au grijă de nepoței după ce vin de la școală sau grădiniță. Reamintim faptul că în acest val de COVID, categoria vulnerabilă principală la această patologie o reprezintă persoanele în vârstă ale căror comorbidități sunt agravate de acest virus”, mai spune medicul Florin Roșu.