Casa Călăului, concesionată în vederea reabilitării și reintroducerii în circuitul cultural

Consiliul Județean (CJ) Iași a predat în concesiune vineri, 9 septembrie, imobilul situat în Șoseaua Manta Roșie nr.17 din municipiul Iași, cunoscut drept “Casa Călăului”.

“Concesionarea a fost atribuită prin licitație, potrivit hotărârii luate de plenul Consiliului Județean în ședința din 29 martie 2022. Câștigătorului îi revine obligația ca, în termen de 5 ani, să reabiliteze monumentul istoric și să-l pună în valoare, la finalul concesiunii urmând să predea imobilul liber de sarcini Consiliului Județean”, precizează, într-un comunicat, reprezentanții CJ Iași.

Redevența stabilită în contractul de concesiune pentru Casa Călăului și terenul aferent, în suprafață de 23.842 mp, este de 20.000 euro pe an, iar durata contractului este de 49 de ani.

Clădirea, construită în 1840, a aparținut lui Alexandru C. Moruzzi, om politic și premier al Guvernului Moldovei, și se află, în prezent, într-o stare avansată de degradare. A intrat în patrimoniul Consiliului Județean în 2013, dar a rămas tot în ruină. Deși a mai existat o inițiativă de concesionare în 2016, demersul nu s-a concretizat.

În urma evaluărilor făcute împreună cu specialiștii în domeniu, s-a ajuns la concluzia că soluția concesionării este cea mai rapidă și eficientă cale de salvare a monumentuluil istoric lăsat până acum în paragină. Prin contractul de concesiune, Consiliul Județean s-a asigurat că acest monument istoric va fi adus la starea inițială și va fi redat patrimoniului cultural.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;