Amenzi în valoare de 88.000 de lei, în urma controalelor efectuate la Ciric

Controalele legate de deversările de ape uzate în lacurile Ciric au fost finalizate, recent, cu sancţionarea agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul zonei de  agrement. Astfel, în urma controalelor efectuate în această săptămână de echipele Gărzii de Mediu, Administraţiei Bazinale Ape Prut şi Direcţiei de Sănătate Publică Iași la restaurantele, terasele şi cluburile de pe malurile lacurilor Ciric I şi Ciric II au fost aplicate nouă amenzi, în valoare totală de 88.000 lei. Inspectorii de control au descoperit pe parcursul controlului şi alte nereguli ale agenţilor economici, de la extinderi fără autorizaţii până la defrişări ilegale. Prefectul Romeo Olteanu a solicitat din partea instituţiilor abilitate sancţionarea şi, în cazul în care se poate, intrarea în legalitate. Pe de altă parte, municipalitatea desfăşoară un control propriu al activităţilor din cadrul zonei de agrement. „Vom primi în curând și raportul Poliţiei Locale cu privire la situaţia de acolo şi vom vedea ce măsuri se pot lua. Aceste măsuri nu trebuie să ducă neaparat la sancţionarea prin amenzi, ci la o îndreptare în ceea ce priveşte calitatea mediului, afectată până acum. Important este să oprim imediat deversările de ape uzate în Ciric şi apoi să vedem cum se va face sau nu intrarea în legalitate”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;