Noi razii ale polițiștilor locali la imobilele Primăriei

În cursul săptămânii trecute, poliţiştii locali au continuat acţiunile în imobilele sociale ale Primăriei, în vederea identificării persoanelor care locuiesc fără forme legale, precum şi cele care nu respectă normele de curăţenie şi convieţuire socială.
Cu acest prilej, poliţiştii locali au procedat la verificarea spaţiilor de locuit de la imobilul situat pe strada Păcurari nr. 29, ocazie cu care au fost legitimate 25 de persoane şi aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.600 lei. ”Dintre acestea, șase amenzi cu valori cuprinse între 570 şi 1.150 lei, au fost din cauza nerespectării normelor de curăţenie şi ocuparea fără forme legale a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ de stat sau din patrimoniul Consiliului Local. De asemenea, în urma verificărilor documentelor s-a constatat faptul că cinci persoane au actele de identitate expirate, fapt pentru care fost sancţionate contravenţional cu amenzi cuprinse între 40 şi 80 lei, fiind somate ca în cel mai scurt timp să intre în legalitate”, se precizează într-un comunicat de presă al instituției. Având în vedere aspectele constatate, reprezentanții Poliției Locale anunță că acţiunile la imobilele sociale vor continua periodic la toate clădirile administrate de către Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat. De remarcat că, de la începutul acestui an și până în prezent, agenţii din cadrul Poliţiei Locale Iași au aplicat, în medie, un număr de 14 amenzi pe zi, însumând un total de 2.871 sancţiuni contravenţionale, aplicate pentru nerespectarea normelor de curăţenie.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;