Chirica, la deschiderea anului academic de la USV: Pentru a redeveni grânarul Europei, trebuie să sprijinim țăranul român

Luni, 19 septembrie, a avut loc deschiderea oficială a noului an academic la Universitatea de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad”  (USV).

La eveniment au fost prezenți reprezentanții autorităților locale (prefectul Bogdan Cojocaru, președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, primarul Mihai Chirica) precum și rectorii instituțiilor de învățământ superior din Iași (Dan Cașcaval – Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi”, Viorel Scripcariu – Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa”, Aurelian Bălăiță – Universitatea Națională de Arte “George Enescu”), profesori și studenți ai Universității de Științele Vieții Iași.

În cuvântul său, primarul Mihai Chirica a precizat că prima misiune a unei universități care studiază Științele Vieții trebuie să fie deslușirea misterelor naturii vii, fiecare mister dezlegat îngăduindu-ne să știm mai mult, să sperăm mai mult, să facem mai mult bine!

“Este și motivul pentru care îndemnul meu, la început de an universitar, un îndemn adresat atât profesorilor și studenților, cât și tuturor oamenilor de bine, oriunde s-ar afla ei, este să ne întoarcem cu fața la natură, să o prețuim și atunci viața noastră va deveni infinit mai frumoasă! România are nevoie de o natură sănătoasă, de un mediu rural adecvat secolului al XXI-lea, dar și de o agricultură modernă, performantă, eficientă și perfect adaptată condițiilor pedo-climatice din țara noastră. În Japonia, țară preponderent muntoasă, o fermă obișnuită are doar câteva hectare, dar produce mult și ieftin. România deține suprafețe importante de câmpii fertile, dealuri și podișuri mănoase și totuși produce mai puțin și mai scump. Încă importăm masiv produse agricole. Încă avem prea mult teren lăsat pârloagă, iar astăzi, când criza alimentară a scumpit toate alimentele de bază, înțelegem că a venit timpul să acționăm.

Dacă vrem să redevenim grânarul Europei, așa cum am fost în perioada interbelică, trebuie să îndeplinim rapid cele două promisiuni, care apar în absolut toate programele electorale: să sprijinim fără ezitare fermierul și țăranul român și să investim inteligent în școala agricolă românească. Ne trebuie fermieri mulțumiți, a căror muncă să fie recompensată pe măsura eforturilor lor, dar și de specialiști în agricultură. În ceea ce-l privește pe fermierul din România, cred că suntem pe drumul cel bun, dar nu știu cât vom mai avea de așteptat până când agricultura națională va ocupa locul pe care-l merită în economia Uniunii Europene!

Știu însă că, din fericire, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași creează specialiști excelenți care pot schimba în bine agricultura țării! Și pentru această reușită mulțumesc întregii echipe a universității – cadre didactice, personal nedidactic și studenți – și îi doresc mult succes în noul an universitar!”, a spus primarul Mihai Chirica în mesajul său.

Prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universității de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” (USV), a subliniat în discursul său, că deschiderea noului an universitar reprezintă  un nou început pentru o nouă generație de studenți, dar și o nouă provocare și pentru cadrele didactice, de a construi cea mai nobilă zidire, aceea de a oferi studenților educația de care au nevoie, iar societății profesioniștii care să-i asigure dezvoltarea.

Gerard Jităreanu a anunțat că în urma sesiunilor de admitere, pe o piață tot mai concurențială, s-au ocupat toate locurile finanțate de la buget, astfel încât numărul studenților înmatriculați în anul I, la toate formele de învățământ, la Universitatea de Științele Vieții, este de 1.290 (809 la licență, 380 la master, 50 la doctorat și 51 la învățământ la distanță), în cadrul a 20 programe de licență și 22 de programe de master.

“Realizările din ultima perioadă nu puteau prinde viață fără efortul echipelor manageriale de la nivelul Universității și a celor patru facultăți, a serviciilor administrative, dar și al Ligii Studenților. Tuturor vreau să le mulțumesc pentru modul în care au susținut efortul de dezvoltare al USV Iași. Dezvoltarea universității a implicat utilizarea veniturilor proprii, dar și a bugetului alocat de către Ministerul Educației. Și vreau să mulțumesc conducerii Ministerului Educației, Domnului Ministru Sorin Cîmpeanu, cât și Domnului Secretar de Stat Gigel Paraschiv, pentru sprijinul constant și consistent, asigurat Universității noastre.

Toate aceste realizări onorează sărbătorirea a 180 de ani de la susținerea de către Ion Ionescu de la Brad a primului curs superior de agricultură, la Academia Mihăileană din Iași, în 1842. Predat până în 1848, cursul de agricultură includea noțiuni de agronomie, mașini agricole, cultura plantelor, economie rurală, livezi, vii, zootehnie ș.a.  Este considerat primul profesor de științe agronomice și ctitorul învățământului agronomic superior din țările locuite de români, iar Iașul, leagănul acestuia.  În plus, prin stăruința și exemplul său, Ion Ionescu de la Brad a determinat oficialitățile să înființeze și învățământul agricol practic, profesional, care a evoluat în timp până la liceele tehnologice de astăzi.  Cred că acestea sunt motive suficiente ca să putem considera că începutul învățământului agronomic de nivel superior, din țările locuite de români, a fost la Iași, în 1842! Iar universitatea noastră poartă cu mândrie numele lui Ion Ionescu de la Brad”,  a mai afirmat rectorul USV.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;