Pe 1 octombrie, la Iași va avea loc un eveniment inedit, organizat de către Asociația Kre@tivIS. Este vorba despre FemIS, prima conferință dedicată feminității, spiritualității, sănătății, educației și culturii. Evenimentul se va bucura de prezența a 11 speakeri de top și va avea loc la Hotel Arnia, în intervalul orar 09.00-18.00. Au răspuns invitației prof. univ. dr. Aurora Ciuca Ciucă, scriitor, avocat și cadru didactic universitar, lector univ. Consuela Radu Țaga, dirijorul Corului Filarmonicii și prima femeie care a ridicat bagheta în fața cunoscutului ansamblu, Brândușa Bordeianu, formator și make-up artist, lectorul universitar Marius Pașa, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori de matematică din Iași, generalul Vasile Roman, de data aceasta prezent în calitate de coach, Diana Bucur, soprană Opera Iași, psihoterapeutul Mirela Claudia Dracinschi, prof. univ. emerit Rodica Albu, promotul unui program inedit dedicat bolnavilor cu Parkinson, creatoarea de modă Cristina Nichita, fondatorul platformei Encourage People, un agregator de programe de dezvoltare personală, soprana Luiza Stefania Torboli, de la Filarmonica „Moldova” și nutriționistul dietetician Cristian Sturzu.
„Ne-am dorit să oferim publicului larg posibilitatea de a fi din nou împreună, de a cunoaște câțiva oameni de valoare ai Iașului, cu care vom aborda subiecte din varii domenii. Pandemia ne-a îndepărtat mult unii de alții și ave nevoie să simțim că facem parte dintr-un întreg fără de care este greu să duci proiecte la bun sfârșit. Am ales această temeă generoasă a feminității și spiritualității pentru că sunt aspecte pe care le regăsim în fiecare din noi, fie doamne sau domni, în orice aspect din viața noastră și fără de care nicio împlinire nu ar fi posibilă”, au spus reprezentanții Asociației Kre@tivIS.
Conferința de la Iași are și un scop umanitar, o parte din taxele de participare fiind direcționate către susținerea unor proiecte educaționale destinate unor elevi merituoși proveniți din medii defavorizate.
Taxa de participare este de 150 de lei/persoană, sumă care include participarea la toate sesiunile de dialog și workshopurile de peste zi.
Atașat evenimentului va avea loc și Târgul lui Procoavă, cel despre care se știe că este unul dintre ocrotitorii femeilor. Pentru expozanți, taxa de participare este de 200 de lei.