Directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – Cetățean de onoare al municipiului Iași

Joi, 22 septembrie, de la ora 17.00, în Sala „Vasile Pogor” din cadrul Primăriei Municipiului Iași va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași directorului Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Acordarea titlului a fost votată cu unanimitate de voturi de consilierii locali în cadrul ședinței extraordinare din 14 septembrie.

Constantin Chiriac se va afla în Iași pe 22 septembrie, la invitaţia Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, instituție de învățământ superior care l-a distins cu titlul de Doctor Honoris Causa în anul 2020.

Editura Junimea se va alătura Primăriei Municipiului Iași și Consiliului Local, iar în cadrul evenimentului care va avea loc joi va prezenta trei volume bilingve (română-engleză), coordonate de Constantin Chiriac și apărute la Editura Junimea în anul 2020, dedicate Festival Internațional de Teatru de la Sibiu:

  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Dialoguri culturale / Sibiu International Theatre Festival. Cultural Conferences;
  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Aleea Celebrităţilor / Sibiu International Theatre Festival. Walk of Fame;
  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Mărturii / Sibiu International Theatre Festival. Testimonials.

De altfel, în anul 2020 Juriul Premiilor Naționale Negruzzi 200 (proiect fondat și coordonat de Editura Junimea și revista Scriptor) i-a acordat lui Constantin Chiriac un Premiu de omagiere a excelenței, la ediția a V-a a manifestării.

Născut în comuna Prisecani, judeţul Iaşi, Constantin Chiriac a absolvit un liceu de prestigiu ieşean ca şef de promoţie şi, de-a lungul timpului, s-a implicat în nenumărate rânduri în promovarea valorilor culturale ale oraşului nostru.

Pragmatismul vizionar al prof. univ. dr. Constantin Chiriac, anvergura intelectuală şi virtuozitatea actorului îl definesc ca lider de necontestat al teatrului românesc contemporan integrat cu drepturi depline în dialogul culturilor.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;