Ambasadorul Serbiei în România, oaspete al Universității “Alexandru Ioan Cuza”

Excelența Sa Stefan TOMAŠEVIĆ, Ambasadorul Republicii Serbia în România, a efectuat miercuri, 5 octombrie, o vizită oficială la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), unde s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Tudorel TOADER – Rectorul UAIC și prof. univ. dr. Daniela COJOCARU – Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre colaborarea dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și cele patru instituții de învățământ superior partenere din Serbia, în cadrul programului Erasmus+. În perioada 2010 – 2022, studenții, cadrele didactice și cercetătorii UAIC au efectuat 260 de vizite la instituții de învățământ superior din Serbia, unde au derulat stagii de studiu, predare, formare, cercetare sau au participat la diferite evenimente științifice. În același interval, cercetătorii UAIC au publicat 476 de lucrări științifice elaborate în comun cu parteneri din Serbia (conform Web of Science). De asemenea, discuțiile au vizat și încheierea de noi acorduri de colaborare între UAIC și universitățile din Belgrad și Banja Luka dar și înființarea unui lectorat de limbă sârbă la UAIC.

Excelența Sa Domnul Stefan TOMAŠEVIĆ, Ambasadorul Republicii Serbia în România, a menționat în cadrul întâlnirii că este dispus să acorde tot sprijinul instituției pe care o conduce pentru consolidarea cooperării dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și instituțiile partenere din Serbia, dar și pentru dezvoltarea de noi colaborări. Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, și-a manifestat intenția de a continua procesul de internaționalizare a celei mai vechi instituții de învățământ superior din România și de a amplifica relațiile bilaterale cu universități din Serbia.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;