Românii pot găsi oferte de îngrijire a bătrânilor la domiciliu în Germania, prin intermediul unei aplicații pe telefon

Românii pot găsi oferte de îngrijire a bătrânilor în Germania mult mai rapid, prin intermediul unei aplicații de telefon ușor de folosit, gratuită, disponibilă în sistemul android. Aplicația se numește Marta Caregiver și, în baza unui algoritm propriu, pune în legătură românii care vor să îngrijească bătrâni din Germania, cu vârstnicii și familiile lor din Germania.

Aplicația ajută îngrijitorii la domiciliu să devină independenți și să nu mai fie legați de firmele intermediare.

Cum funcționează noua aplicație

Aplicația este foarte intuitivă și ușor de folosit, ceea ce permite utilizarea fără probleme chiar și de către persoane mai puțin învățate cu tehnologia.

Îngrijitorii își pot crea în câteva secunde un cont folosind adresa de e-mail, numărul de telefon sau chiar contul de Facebook. Apoi completează un chestionar cu câteva întrebări simple despre experiența pe care o au sau preferințele cu privire la cazurile de îngrijire. Rezultatul acestui chestionar se va transforma, de fapt, în CV-ul îngrijitorului.

Marele avantaj al aplicației este propriul său algoritm. Astfel, în baza informațiilor adăugate de îngrijitor, aplicația filtrează și identifică rapid cazurile care i se potrivesc. Asta înseamnă că utilizatorul va avea extrem de repede la dispoziție o listă de cazuri de îngrijire pe care le poate răsfoi și apoi poate alege unul prin simpla apăsare a unui buton. În acel moment, familia primește un e-mail cu profilul îngrijitorului și, după ce îl analizează, acceptă sau refuză oferta.

Important este că noua aplicație îi permite îngrijitorului să decidă dacă va aplica pentru o sumă mai mare sau mai mică decât cea care este oferită de familie.

Dacă oferta este acceptată, pasul următor este semnarea contractului cu familia. În cazul în care oferta este respinsă de familia din Germania, îngrijitorul din România primește o notificare și poate continua să aplice pentru alte cazuri.

În acest moment, serviciile de îngrijire la domiciliu ale vârstnicilor sunt îngreunate atât în România, cât și în Germania de lipsa îngrijitorilor, mai ales a celor cu experiență, de lipsa profesionalismului agențiilor de plasare care nu reușesc un triaj pe bază de compatibilități între îngrijitori și familii, dar și de multiplii intermediari – în unele situații, pot fi implicate chiar și șase agenții în procedură. Drept urmare, aproximativ 80% dintre plasări eșuează, deoarece nevoile specifice dintr-o familie nu se potrivesc cu serviciile oferite de prestator.

Lipsa unui cadru legal, a transparenței și a îndrumărilor de specializate din piață mențin segmentul de îngrijire a vârstnicilor la parametri nesatisfăcători, în ciuda faptului că îmbătrânirea populației la nivel global se află pe o pantă ascendentă.

Start-up-ul digital marta cuprinde o platformă și această aplicație nou lansată. marta operează doar cu cazuri din Germania și cu îngrijitori în special din România, dar se pregătește pentru extinderea și în alte piețe din Europa.

Despre marta

marta este o platformă digitală care permite îngrijitorilor să se conecteze direct cu familiile care au nevoie de îngrijire la domiciliu. A fost fondată în 2020 de Philipp Buhr și Jan Hoffmann, colegi de facultate confruntați în același timp cu dificultăți legate de îngrijirea la domiciliu a bunicilor lor. S-a născut astfel ideea de a crea pe cale digitală potrivirea optimă între nevoile vârstnicilor și cele ale îngrijitorilor. Echitatea, legalitatea și siguranța stau în prim-planul acestei experiențe. Platforma este online din 2021. La 18 luni de la începerea activității, marta are o echipă de peste 40 de specialiști în 4 țări (Germania, România, Polonia și Lituania) și a deservit peste 1000 de clienți în domeniul îngrijirii la domiciliu.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;