Centru destinat victimelor violenţei în familie, inaugurat la Iași

Joi, 1 august, la Iași va fi inaugurat Centrul de servicii integrate destinat victimelor violenţei în familie. Violenţa în familie reprezintă un fenomen grav, care afectează drepturile fundamentale ale omului la viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică. Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), cu sprijinul nemijlocit al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,  vine în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor, prin crearea unui centru ce va deservi victimele violenţei în familie, flagel tot mai prezent la nivel naţional. Prin crearea “Centrului de servicii integrate destinat victimelor violenţei în familie” se urmăreşte dezvoltarea sistemului de servicii de asistenţă socială din municipiul Iaşi, prevenirea violenţei domestice asupra femeilor (abuzul fizic, sexual, psihologic, social, constrângeri şi presiuni financiare de orice fel exercitate împotriva voinţei lor), asigurarea unui adăpost pe o perioada determinată pentru femeile aflate în dificultate, consiliere psiho-socială şi juridică. Pentru a asigura protecţia victimelor violenţei în familie, locaţia centrului este secretă publicului larg. În Legea nr. 217/2003, completată cu Legea nr. 25/2012 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, este stipulat acest lucru în cadrul articolului 24, alin. 4.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;