Transportul public pentru elevi va rămâne gratuit în municipiul Iași, în ciuda dificultăților financiare cu care se așteaptă să se confrunte municipalitatea în perioada următoare, cauzate de creșterea prețurilor la energie electrică și combustibil. Anunțul a fost făcut luni de primarul Mihai Chirica, care a precizat că autoritățile locale nu vor renunța la această facilitate de care beneficiază atât elevii și preșcolarii, cât și profesorii din învățământul preuniversitar ieșean, chiar dacă Primăria va fi nevoită, în acest fel, să diminueze sau chiar să renunțe la fonduri pentru alte activități.
“Transportul public pentru elevi rămâne gratuit indiferent de cât de greu ne va fi. Vom renunța la multe alte lucruri care vizează activitatea Primăriei, dar niciodată nu vom renunța la gratuitatea pentru elevii și profesorii din învățământul preuniversitar. Cu alte cuvinte, tot ce se întâmplă în cazul transportului public pentru elevi și profesori va fi suportat de către municipiul Iași, prin deciziile care s-au luat deja. Însă, invitația mea este mai ales pentru părinți: lăsați copiii să folosească mijloacele de transport în comun, pentru că astfel strada va fi mai liberă la orele de vârf, iar ei vor ajunge în siguranță și la timp la școală”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Reamintim că începând cu data de 5 septembrie, odată cu debutul noului an școlar, Compania de Transport Public (CTP) a reintrodus în circulație cursele speciale pentru elevi și preșcolari, după cum urmează:
- traseul 3b – două autobuze, cu plecare la orele 7.05 și 7.15 din Rond Dancu;
- traseul 5 – un tramvai, cu plecare la ora 7.10 din Dacia;
- traseul 7 – un tramvai, cu plecare la ora 7.10 de la Țuțora;
- traseul 8 – un tramvai, cu plecare la ora 7.15 de la Țuțora;
- traseul 9 – două tramvaie, cu plecare la orele 7.00 și 7.10 de la Tehnopolis;
- traseul 11 – două tramvaie, cu plecare la orele 7.00 și 7.15 din Dacia;
- traseul 19 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.15 din Canta;
- traseul 28 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.15, din Dacia;
- traseul 36 – două autobuze, cu plecare la orele 7.05 și 7.20 din Dacia;
- traseul 42 – două autobuze, cu plecare la orele 7.10 și 7.20 de la Frigorifer;
- traseul 43 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.20 din Păcurari;
- traseul 52 – două autobuze, cu plecare la orele 7.00 și 7.20 de la Piața ACB.
Transportul public a devenit gratuit pentru elevi și preșcolari și, de asemenea, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar ieșean în anul 2020.
Pentru ca elevii să poată beneficia de abonamentele gratuite electronice pentru transportul gratuit cu mijloacele de transport în comun este necesar ca unitățile școlare în care aceștia învață să se înregistreze, în prealabil, în aplicația creată de CTP Iași. Aici, reprezentanții școlilor pot introduce, în mod facil, un set minim de date necesare înregistrării ulterioare a elevilor în aplicația 24pay. După această etapă, pentru a crea contul de elev, aceștia vor putea accesa link-ul www.sctpiasi.ro/elevi, unde vor completa denumirea instituției școlare la care studiază, numărul matricol, adresa de e-mail și parola. Toți acești pași sunt parcurși doar o singură dată. Ulterior, prin accesarea aplicației 24pay și scanarea oricărui cod QR, fie al celui afișat pe site-ul CTP Iași, fie al celor din stații ori din mijloacele de transport, va putea fi procurat un abonament gratuit pentru 30 de zile.
Pentru informații suplimentare referitoare la modul de înregistrare a unităților de învățământ pe platforma CTP Iași solicitările pot fi trimise la adresa abonamente.invatamant@sctpiasi.ro.
În situația în care elevii înscriși la școlile din oraș solicită eliberarea abonamentelor gratuite de la tonetele CTP Iași, este necesar ca beneficiarii domiciliați în municipiul Iași să prezinte carnetul de elev care să conțină, în mod obligatoriu, și numărul matricol, iar cei proveniți din alte localități să depună o adeverință eliberată de instituția la care studiază. Pentru a evita, însă, parcurgerea acestor etape anevoioase, CTP Iași recomandă alternativa modernă și rapidă, respective aplicația 24pay.