Premieră medicală la Iași: transplant renal de la soție la soț, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”

O echipă de medici de la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași a realizat o operație în premieră, reușind să transplanteze cu succes  unul dintre rinichii soției către soțul care suferea de o boală genetică moștenită.

Beneficiarul este un bărbat în vârstă de 46 de ani din județul Iași, care a fost diagnosticat cu insuficiență renală, având o boală generică, moștenită, care a progresat spre stadiul final, respectiv către dializă, singurul donator compatibil în acest caz fiind soția acestuia. Fiind o boală genetică, inclusiv membrii familiei beneficiarului suferă de aceeași afecțiune, nefiind astfel considerați compatibili pentru operație de către medici.

“Operația a fost programată și efectuată în cursul zilei de ieri (marți – n.r.), desfășurându-se fără evenimente deosebite și cu o evoluție favorabilă. În prezent, ambii pacienți se recuperează în secția de transplant”, a declarat dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Dr. C. I. Parhon.

Potrivit medicului, operația a fost una inedită, dar fiind faptul că, de obicei, soția nu are o compatibilitate foarte bună din punct de vedere imunologic cu soțul, astfel de intervenții fiind, din această cauză, foarte rare.

„Din fericire pentru acest cuplu, compatibilitatea a fost suficient de bună, astfel încât să putem programa și efectua cu succes intervenția, acest lucru reprezentând o șansă în plus pentru pacient”, a adăugat dr. Ionuț Nistor.

De la începutul acestui an și până în prezent, la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iași au fost efectuate 45 de operații de transplant de rinichi, acesta fiind cel mai mare număr de astfel de intervenții înregistrat de la înființarea secției.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;