Autoritățile locale au inaugurat lucrările de reabilitare a sistemului de apă de la Șorogari

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, și a primarului municipiului Iași, Gheorghe Nichita, la Șorogari a avut loc vineri, 2 august, ceremonia de finalizare a lucrărilor de execuţie din cadrul contractului de lucrări “Modernizarea sistemului de alimentare cu apă în oraşul Iaşi” (Bazine Șorogari)”. Contractul face parte din proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Iaşi”, proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi are ca obiectiv general îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi canalizare în judeţul Iaşi.  “Aceasta este o lucrare făcută foarte bine, iar asta mă bucură mult, ținând cont că 40% din populația Iașului este alimentată cu apă din această stație. Reabilitarea acestui obiectiv duce la creșterea calității apei care va fi consumată de un număr foarte mare de ieșeni. Master Planul pe POS 2 (Programul Operațional Sectorial) pe perioada 2014-2020 pe care l-am întocmit la Consiliul Județean împreună cu cei de la ApaVital  presupune o sumă de 200 mil euro care va fi investită pentru a aduce serviciile de alimentare cu apă și cele de canalizare a apelor epurate în toate comunitățile din județul nostru. Vom fi primul județ din țară care va fi adus sistemul de apă și canalizare la toți cetățenii săi”, a declarat președintele CJ Iași, Cristian Adomniței. Lucrările de modernizare au constat în reabilitarea rezervoarelor R1 şi R2, cu o capacitate cumulată de 10.000,00 mc, a punctului de transformare şi staţiei de clorinare.  Valoarea estimată în studiul de fezabilitate a fost de 13.800.000,00 lei. În urma procedurilor de achiziţie publică, S.C. Apavital S.A. a contractat în data de 11.05.2012 Asocierea S.C. Europartener S.R.L. Iaşi & S.C. Tehnoterm S.R.L Iaşi în vederea realizării lucrărilor de modernizare. Valoarea acceptată de contract a fost 7.995.000,40 lei, realizându-se astfel o economie de 5.805.000,00 lei faţă de valoarea iniţial estimată. Durata totală de execuţie a lucrărilor, acceptată prin contract, a fost de 14 luni. Construcţiile din complexul Șorogari au fost date în folosinţă în 1959 iar ultimele lucrări de reabilitare parţială au fost executate în perioada 1981 – 1982. În urma expertizei tehnice realizate în anul 2006 s-a constatat necesitatea reabilitării şi modernizării complexului Şorogari, luând în calcul durată mare de exploatare, gradul de degradare, importanţa acestui complex în sistemul de alimentare cu apă a oraşului cât şi noile standarde de calitate a serviciilor.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;