Festivalul de Teatru „Aurel Luca”, la cea de-a XVI-a ediție

În perioada 21-23 octombrie, Iașul va fi gazda celei de-a XVI-a ediții a Festivalului de Teatru „Aurel Luca”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenților Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Ediția din acest an se va desfășura sub auspiciul aniversării a 44 de ani de la înființarea Teatrului Ludic, al cărui inițiator a fost Aurel Luca.  Festivalul propune abordări diferite ale fenomenului teatral – de la montări clasice, la puneri în scenă curajoase, de la teatrul absurdului la teatrul nonverbal – toate reunite sub semnul calității și al pasiunii pentru teatru.

Spectacolele poartă mesaje puternice și transmit emoție, creionând un portret al fenomenului teatral tânăr, un fenomen viu, aflat în continuă schimbare. În cadrul festivalului vor susține spectacole de teatru trupe din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Rădăuți, Brașov, Suceava.

În încheierea festivalului, Teatrul Ludic va susține duminică, 23 octombrie, de la ora 19.00, spectacolul „8 femei”, regia Andrei Ciobanu, o comedie polițistă plină de mult mister, suspans, emoție, adrenalină și un strop de satiră la adresa societății burgheze!


Despre spectacolul „8 femei”

Într-un conac înzăpezit, în preajma Crăciunului, membrele unei familii bogate se pomenesc împreună, izolate, în conacul lor de reşedinţă. Sărbătorile se pot numi oricum, numai fericite nu. Singurul bărbat din casă, respectiv capul familiei, este găsit mort în pat, cu un cuţit în spate. Cablul telefonic e tăiat, maşina nu mai porneşte, poarta de la gardul curții este blocată, iar afară e viscol. Izolate de lume, femeile se vor suspecta una pe alta. Încercând să-și furnizeze un alibi, se vor acuza între ele, și se va ajunge la concluzia că suspectele sunt mai multe decât se credea inițial. Cum se va termina totul? Cine este criminalul? Rămâne de văzut.

INTREAREA LA TOATE EVENIMENTELE ESTE LIBERĂ, ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE!

PROGRAM FESTIVAL 2022

Vineri 21 octombrie 2022


ora 19.00 – sala Aurel Luca – Palatul Copiilor Iași, So Trupa – Bolnava prefăcută, după Carlo Goldoni, regia Ana Hegyi

Sâmbătă 22 octombrie 2022


ora 16.00 – sala Gaudeamus – CCS Brașov, Trupa „Bacteria H” – Portu Popii, de George Lucian Ciobanu, regia George Lucian Ciobanu

ora 17.30 – sala Aurel Luca – CCS Cluj-Napoca, Trupa de Teatru „Imago” – Geneza 2.1, creație colectivă, regia Alexandra Cheroiu

ora 18.30 – sala Aurel Luca – CCS Timișoara, Teatrul Studențesc „Thespis” – Minciunele, creație colectivă, regia Salahhè

ora 20.00 – sala Gaudeamus – CCS Suceava, Teatrul Studențesc „Fabulinus” – Love metinder, de HataGyőrfi, regia Cosmin Panaite

Duminică 23 octombrie 2022


ora 17.00 – sala Gaudeamus, CC Rădăuți, Teatrul Rădăuți – Povestea regelui Supărat pe Clovn, de Matei Vișniec, regia Ovidiu Lazăr

ora 19.00 – sala Aurel Luca, CCS Iași, Teatrul Studențesc „Ludic” – 8 femei, după Robert Thomas, regia Andrei Ciobanu 

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;