Tinerii care doresc să se înscrie la ediția din acest an a Școlii de Vară ADV România mai pot face acest lucru doar până pe data de 15 august, anunță organizatorii. Potrivit acestora, cea de-a XI-a ediția a Școlii de Vară ADV România va avea loc la Iași, în perioada 2-13 septembrie 2013, ca un program de educație și divertisment pentru liceeni, gratuit. În acest an, Școala de Vară se va realiza în mod experimental pe două paliere și anume: educație și divertisment pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani, respectiv informare, formare și practică în cadrul unui internship pentru liceeni. Astfel, cu tinerii înscriși la Școala de Vară vor lucra atât trainerii ADV, cât și liceenii din programul de internship, propus în premieră de organizație. “Am sesizat în rândul liceenilor o mare dorință de a se implica, de a se perfecționa, astfel încât, cât mai devreme, să se formeze pentru viață. Ceea ce le propunem noi este un program de formare pluridisciplinar, în care pe parcursul a trei săptămâni, să poată învăța drumul de la propria instruire la instruirea altora. Integrarea liceenilor de la internship în echipa de realizare a școlii de vară este cea mai buna metodă de a le oferi și informație și practică în același timp. Dorim să extindem programul de internship și pentru studenți și vom reveni la toamnă, cu o astfel de ofertă”, a declarat Angela Achiței, președinte ADV România. Potrivit acesteia, la activitățile care se vor desfășura zilnic la Clubul Tinerilor al ADV România, din str. Bazinelor nr. 5, sat Uricani, comuna Miroslava (la 300 m de DE 85, la ieșirea din Iași spre Bacău, față în față cu SC Antibiotice SA), se vor realiza dezbateri pe teme de mare interes pentru tineri, cum ar fi: drumul până la scopul meu, drepturile și obligațiile mele, ce resurse am ca antreprenor?, Internetul – sursă sau resursă?, vor fi vizionate filme care apoi vor fi discutate, vor fi făcute jocuri, etc. Școala de Vară ADV România este un brand ADV, prin care organizația a oferit posibilitatea cultivării abilităților tinerilor în domenii diverse, de la cel al relaționării și acceptării diversității indivizilor, până la cel al antreprenoriatului sau dezvoltării profesionale. Ediția din 2013 a Școlii de Vară ADV România se realizează din veniturile obținute din activitatea economică a unității protejate autorizate Util Deco a fundației, sumele fiind reinvestite astfel în proiecte sociale.