Delgaz Grid a instalat până la finalul lunii septembrie, 1.638 de echipamente telecomandate (1102 separatoare și 536 reanclanșatoare) în rețelele aeriene de medie tensiune, iar până în 2025 se află în derulare un proiect cu o alocare de circa 18 milioane de lei pentru montarea a peste 270 de astfel de echipamente.
Aceste echipamente, integrate în SCADA (achiziție de date și control la distanță), au capacitatea ca, în cazul apariției unor incidente, să acționeze inteligent și să reconfigureze rețeaua astfel încât să reducă la minim numărul de consumatori (zone) afectați și să separe de restul rețelei porțiunea ce prezintă defect. Totul se petrece într-un timp măsurat în secunde, un lucru imposibil de realizat de către un operator uman.
De asemenea, atunci când sunt lucrări ce nu pot fi executate cu rețeaua sub tensiune, aceste echipamente permit restrângerea zonei de intervenție la minim și reducerea numărului de utilizatori ce rămân temporar fără energie electrică.
Compania acordă o atenție deosebită automatizării liniilor electrice aeriene de medie tensiune întrucât prin intermediul acestora sunt alimentați cu energie mai mult de jumătate dintre utilizatorii sistemului de distribuție deserviți de Delgaz Grid.
În plus, rețelele aeriene sunt cele mai expuse spre a fi afectate de factori externi, cum ar fi fenomenele meteo extreme(care, în contextul schimbărilor climatice, sunt din ce în ce mai dese și de intensitate tot mai mare), intervenții ale unor persoane neautorizate, accidente, alunecări de teren, prăbușiri de copaci, incendii etc.
Prin efectele combinate cu cele ale altor categorii de investiții (modernizarea liniilor, integrarea stațiilor de transformare în SCADA etc. ) durata medie a întreruperilor neplanificate în rețea pentru utilizatorii conectați la rețeaua Delgaz Grid a scăzut la 89 de minute pentru anul 2021, mult sub media pe țară de 130 de minute.
Astfel, principalul indicator de performanță pentru continuitatea în alimentarea cu energie electrică SAIDI (System Average Interruption Duration Index)pentru întreruperi neplanificate s-a îmbunătățit considerabil. Durata întreruperilor a scăzut cu 26% față de anul precedent, când indicatorul era de 120 de minute, și este de 20 de ori mai redusă comparativ cu cele 1.800 de minute/an, câte se înregistrau înainte de privatizarea din 2005.
Îmbunătățirea semnificativă a serviciului oferit de compania noastră este consemnată în ultimul raport al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care clasează Delgaz Grid pe prima poziție în rândul distribuitorilor din România după criteriul SAIDI.