Politehnica Iaşi – AS HC Pietricica Piatra Neamţ 34-28. Ieşenii, în grafic în lupta pentru promovare

Politehnica Iaşi continuă evoluţia bună din campionat, obţinând duminică, în Sala Polivalentă, un nou succes, de această dată împotriva formaţiei AS HC Pietricica Piatra Neamţ, scor  34-28 (16-11), într-o partidă contând pentru etapa a III-a a returului Seriei A a Diviziei A.

Cele mai multe goluri pentru gazde au fost reuşite de Moroșanu  – 9, Nivard – 8, Juverdianu – 8, Drenceanu – 5, Ciobanu – 2, Dimofte şi Andriescu – câte unul fiecare.

La finalul întâlnirii a avut loc un moment emoţionant. în care Dragoș Moroșanu (23 de ani), golgheterul gazdelor, a îngenuncheat la centrul terenului și a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Larisa Mercaș (23 de ani), în aplauzele colegilor de echipă.

După opt runde, elevii lui Florin Spiridon au şapte victorii şi o singură înfrângere, situându-se pe locul 2 în clasament, la trei puncte de liderul CSU II Suceava, formaţie care are însă un joc mai mult disputat.

În celelalte meciuri din etapa a IX-a (Seria A) s-au înregistrat rezultatele: CSM II Bacău – CSM II Vaslui 31-43, CSU II Suceava – CSM II Focşani 42-26.

Clasament: 1. CSU II Suceava – 24 p, 2. Politehnica Iaşi – 21 p, 3. CSU Galaţi – 15 p, 4. CSM II Bacău – 10 p, 5. CSM II Focşani – 9 p, 6. AS HC Pietricica Piatra Neamţ – 6 p, 7. CSM II Vaslui – 4 p.

Etapa viitoare, Politehnica Iaşi va evolua joi, 24 noiembrie, în deplasare, în compania formaţiei CSM II Vaslui.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;