Premiera lungmetrajului “pandemia.md”, pe 5 decembrie, la Ateneului Naţional din Iaşi

Filmul de lung metraj “pandemia.md”, scenariul și regia Valeriu Jereghi, va avea premiera pe data de 5 decembrie, la ora 18.30, în Sala Mare de spectacole, ,Radu Beligan” a Ateneului Naţional in Iaşi. În cadrul proiecției de gală vor fi prezenți membrii echipei de creație, dar și actori din distribuție.

Acțiunea filmului are loc în perioada carantinei de pandemiei de Covid-19, când în Republica Moldova a fost declarată starea de urgență, iar regizorul filmului împreună cu familia părăsesc orașul și se refugiază la țară. Acolo, confruntându-se cu noile realități ale vieții, regizorul concepe un nou film despre misiunea omului de creație în lumea modernă, unde, mai nou, domină imoralitatea și lipsa de spiritualitate. ​Omul de artă, care și-a dedicat întreaga sa creație dragostei pentru umanitate, este constrâns să accepte o confruntare deschisă cu noua forță distructivă pentru civilizație. Aceste evenimente din viața regizorului generează o răsturnare a conceptului noului său film „pandemia.md”.

 

 „Maestrul câștigă lupta, însă… victoria este doar pentru opera sa de artă…”, atenționează regizorul și scenaristul Valeriu Jereghi.

pandemia.md ne trimite înapoi la marea cinematografie a secolului XX, atunci când cineaștii nu căutau spectatori, rating și like-uri, ci creau în funcție de convingeril eproprii. Atunci când publicul era oarecum snobat și pus la încercare, obligat să se ridice, să urmeze nivelul filmulu iși nu inversul”, susține activistul civic, editorialistul, bloggerul şi scriitorul Vitalie Vovc.

 

În rolurile principale: Nicolae Jelescu, Olivia Furtună, Emilia Jereghi, Ronin Terente.

Film realizat de Casa de Producție “Pascaru Production”, cu suportul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei din Republica Moldova în coproducție cu MAYA FILMS România și MEDIA BIRLII.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;