Programul manifestărilor organizate la Iaşi cu prilejul Zilei Naţionale a României

Ziua Naţională a României va fi marcată în acest an la Iaşi printr-o serie de manifestări oficiale de tradiţie, ceremonialuri militare şi religioase, masa tradiţională, dar şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului Iași cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

La ora 9.30, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu va avea loc ceremonia semnării oficiale a documentelor de înfrățire a Municipiului Iași cu municipiile Bălți și Hîncești din Republica Moldova. Municipiul laşi este strâns legat de oraşele Moldovei lui Ştefan cel Mare prin istoria comună, tradiţii, limbă şi trăire românească. Evenimentul urmărește întărirea acestor legături prin încheierea de parteneriate şi înfrăţiri între oraşele noastre şi iniţierea de schimburi culturale, economice, academice, sportive, turistice.

La ora 10.00 va începe în Piața Palatului Culturii un spectacol folcloric cu participarea Ansamblului „Constantin Arvinte”, a artiștilor Ștefan Pintilii, Beatrice Duca și a unor tineri artiști.

De la ora 11.00 în Piața Palatului Culturii vor fi organizate ceremonialul militar, depunerile de coroane, serviciul religios, alocuțiunile oficialităților și parada militară.

Programul artistic va fi reluat la ora 12.30, fiind urmat de o masă populară: fasole (de post), cârnați, pâine, vin fiert și ceai.

Aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc tot pe 1 decembrie, la ora 17.30, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași.

Seara zilei de 1 decembrie se va încheia cu tradiționala retragere cu torțe, cu începere de la ora 19.00.

Amenajări specifice Sărbătorilor de Iarnă

Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 800 de brazi în ghivece, care sunt ornați și amplasați în toate zonele orașului. De asemenea, 14 brazi mari vor fi decorați și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, Parcul Copou, Parcul Expoziției, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor) și alte puncte de atracție.

Punctele principale de atracție rămân pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde au fost montate și două tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.

Firmele contractate de Primăria Municipiului Iași montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală.

Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu și Piaţa Unirii.

Modificări și restricții de circulație

Pentru buna desfăşurare a manifestărilor organizate cu prilejul zilei de 1 decembrie se închide / restricționează circulația vehiculelor, în funcție de necesități, după cum urmează:

  1. Închiderea circulației în data de 29 noiembrie 2022, între orele 9:00 și 12:00, pentru repetiția generală, pe următoarele artere:

– strada Anastasie Panu, de la intersecția cu strada Elena Doamna până la intersecția cu strada Palat;

– strada Palat, de la intersecția cu strada Anastasie Panu până la intersecția cu strada Sf. Lazăr.

  1. Închiderea circulației rutiere, în funcție de necesități, în Piața Palatului Culturii, între liniile de tramvai, și strada Anastasie Panu în perioada 30 noiembrie 2022, ora 8:00 – 1 decembrie 2022, ora 18:00, în vederea amplasării gardurilor de protecție.

  1. Restricționarea circulației pe prima bandă a străzii Anastasie Panu, la intersecția cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perioada 30 noiembrie 2022, ora 8:00 – 1 decembrie 2022, ora 18:00, în vederea amplasării scenotehnicii.

  1. Închiderea circulației rutiere, în funcție de necesități, în data de 1 decembrie 2022, între orele 6:30 și 14:30, pe următoarele artere:

– strada Anastasie Panu, de la intersecția cu strada Elena Doamna până la intersecția cu strada Palat;

– strada Palat, de la intersecția cu strada Anastasie Panu până la intersecția cu strada Sf. Lazăr.

  1. Restricționarea circulației auto și a tramvaielor, în funcție de necesități, în data de 1 decembrie 2022, între orele 19:00 și 19:30, pe traseul Piața Unirii – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Palatului Culturii, pentru Retragerea cu torțe.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;