Expoziţie despre datini și obiceiuri de iarnă, la Palatul Culturii

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 6 decembrie 2022 – 15 ianuarie 2023 expoziția temporară „Datini și obiceiuri de iarnă”.

În luna decembrie, muzeul marchează cea mai îndrăgită și așteptată perioadă de peste an, prin prezentarea obiectelor din colecție, ce formează recuzita folosită de ceata colindătorilor. Expoziția ilustrează întregul repertoriu al datinilor și obiceiurilor de iarnă: colindatul străvechi,  susținut de măști și mascoide zoomorfe (capră, urs, cal) și antropomorfe (moșnegi și babe), precum și cântece religioase de stea.

Pentru că un rol important în cadrul sărbătorilor de iarnă revenea așezării sub bune auspicii a viitorului an agricol, vizitatorul va regăsi aici plugul, buhaiul, harapnice și clopote, elemente ce însoțesc grupul urătorilor în ajunul Anului Nou.

Demersul expozițional este susținut de imagini provenind din arhiva fotografică a muzeului și de texte sugestive. Expoziția poate fi vizitată la Palatul Culturii din Iași, în spațiul Muzeului Etnografic al Moldovei, de marți până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;