Ieșenii sunt invitați sâmbătă, 10 decembrie, la ora 11.00, la Muzeul Unirii, la lansarea volumului de debut al Loredanei Grosu, intitulat „Captivă între bine și rău” (roman), apărut la Editura PIM.
Romanul va fi prezentat de scriitoarea Ramona Lengyel, din Brașov, care semnează postfața, de profesor Petronela Angheluță, autoarea prefeței volumului, și de scriitorul Emilian Marcu.
Loredana Grosu s-a născut la Iași, la 8 iunie 1990, fiind diagnosticată de la naștere cu tetrapareză spastică. Este mobilizată într-un scaun cu rotile și are probleme de vorbire, dar este înzestrată cu un deosebit talent literar, scriind poezie și proză, texte pe care le postează pe blogul personal „O fereastră deschisă”.
Invitata acestui eveniment va fi președinta Fundației „Ancora Salvării”, organizație care a contribuit substanțial la educația Loredanei.
Momentul artistic susținut de actrița Ina Paladi de la Teatrul „Lux Art” va întregi acest moment editorial, moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, și muzeograf Brândușa Munteanu.
Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei”, în parteneriat cu Fundația „Ancora Salvării”, Teatrul „Lux Art” și Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Unirii.