LANSARE DE CARTE „Gânduri și memorii” – autor acad. Cristofor I. Simionescu (1920-2007)

Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Academia Română, organizează sâmbătă, 10 decembrie, la ora 11.00, la Palatul Culturii – Sala „Ștefan Procopiu‟, evenimentul de lansare a volumului „Gânduri și Memorii‟, autor acad. Cristofor I. Simionescu (1920-2007).

Dedicat comemorării a 15 ani de la dispariția regretatului academician, volumul este o ediție îngrijită și pregătită de dr. Bogdana Simionescu, nepoata autorului, iar cuvântul-înainte poartă semnătura academicianului Răzvan Theodorescu. Reeditarea acestui volum, prezentat într-o formă grafică aparte, reprezintă o expresie a respectului comunităților oamenilor de știință față de personalitatea reputatului acad. Cristofor I. Simionescu, în calitate de profesor, cercetător, om de știință, mentor și reformator al învățământului superior tehnic, care s-a evidențiat şi drept unul dintre întemeietorii Muzeului Politehnic (1955), astăzi Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu‟.

Volumul va fi prezentat de acad. Victor Spinei – Academia Română, prof. univ. dr. Dan Cașcaval – Rector al Universității Tehnice „Gh. Asachiˮ din Iași, prof. univ. dr. Laurențiu Șoitu – Universitatea „Alexandru Ioan Cuzaˮ din Iași, acad. Bogdan C. Simionescu – Academia Română. Evenimentul va fi moderat de dr. ing. Monica Nănescu, șef al Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;