Prima ediție a ”Cupei coabitării” la fotbal, competiție desfășurară, în premieră, săptămâna trecută, la Iași, a fost câștigată de Primărie, care a învins, în finală, cu scortul de 3-0, echipa PDL. Locul al III-lea a fost ocupat de PDS, care a trecut, cu 4-1, de PNL. La prima ediție a “Cupei coabitării” s-au înscris nouă formații, respective Primăria Iași, Consiliul Județean, Prefectura, PNL, PSD, PDL, și trei echipe ale presei – Squadra Mahmura, Raimu Yashi si Click aici, competiția fiind organizată de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Iași. Printre participanții la “Cupa coabitării” s-au numărat şefii administraţiei locale, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cristian Adomniţei, prefectul județului Romeo Olteanu, primarul Gheorghe Nichita, și viceprimarul Mihai Chirica. De asemenea, printre cei care au particiapt la întrecere s-au numărat parlamentarii Sorin Iacoban (PSD) și Petru Movilă (PDL), consilieri locali și județeni, precum și ziariști de la instituțiile media din Iași. “La prima ediție, Cupa coabitării s-a dovedit un real succes. Mă bucur că oameni importanți ai cetăți noastre au participat la această competiție, făcând-o antrenantă și incitantă, dar mai ales mă bucur că, prin forța exemplului personal, liderii Iașiului au promovat un stil de viață activ și sănătos ”, a declarat lector univ. dr. Ciprian Paraschiv, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Iași.