Parlamentarii PNL Iași, respectiv deputații Alexandru Muraru și Sorin Năcuță, alături de senatorul Liviu Brătescu, au depus mai multe amendamente la proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023, care vizează exclusiv proiectele județului Iași. Astfel, președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a solicitat introducerea unor finanțări pentru proiectul de „Modernizare străzi în Municipiul Iași – strada Aeroportului și strada Holboca”, cu o valoare de 1,3 milioane de lei, ”Reabilitarea ansamblului monument istoric Biserica Sfântul Spiridon – Iași, cu suma de 1,3 milioane de lei, “Consolidare / reabilitare Grădinița cu program prelungit nr. 11, municipiul Iași”, cu o valoare de 1 milion de lei, “Consolidare Școala Gimnazială Ion Ghica, municipiul Iași”, cu suma de 1 milion lei.
“La finalul anului 2023, printre eforturile conducerilor liberale ale Consiliului Județean Iași și Aeroportului Internațional Iași, vom avea al doilea cel mai mare aeroport din România. Această investiție are nevoie de un acces rutier pe măsură pentru că traficul aerian, așa cum statisticile actuale și proiecțiile viitoare ne arată, este în continuă creștere. Din acest motiv, consider că asigurarea finanțării pentru modernizarea drumurilor de acces este prioritară și necesară pentru toți cei care folosesc serviciile Aeroportului Iași. De asemenea, infrastructura școlară, culturală și turistică a Iașului are nevoie de sprijin financiar permanent. Comunitățile trebuie să asigure cele mai bune condiții pentru educație și să pună în valoare identitatea culturală și istorică locală, pentru generațiile viitoare. Consider că aceste investiții pot fi acoperite din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”, a declarat Alexandru Muraru, deputat și președinte al PNL Iași.
De asemenea, deputații PNL Iași Alexandru Muraru și Sorin Năcuță, împreună cu senatorul Liviu Brătescu, au depus împreună amendamente pentru finanțarea proiectului pentru, ,Reabilitarea Palatului Copiilor Iași – corp B sau Casa Beldiman din Iași”, cu suma de 1,25 de milioane lei.
“Această construcție este atestată istoric într-un document de la 1809, fiind considerată cea mai veche casă boierească din Municipiul Iași. În anul 2018, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a realizat expertiza tehnică a clădirii și a elaborat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru consolidarea corpului B al Palatului Copiilor Iaşi. În anul 2020 au fost alocate fonduri de către Ministerul Educaţiei și Cercetării, în valoare de 300.000 de lei pentru consolidarea acestei clădiri. În luna noiembrie a aceluiași an a fost demarată procedura de achiziționare a lucrărilor de execuție, finalizându-se în cursul lunii februarie 2021. Contractul pentru execuția lucrărilor de consolidare este în valoare de 9.710.006,95 de lei, fără TVA, cu o durată de 24 de luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor, această perioadă fiind condiționată de finanțarea lucrărilor de către Ministerul Educației. La momentul actual, lucrările se află într-un stadiu intermediar, extrem de fragil și periculos pentru rezistența și stabilitatea construcției, stadiu inevitabil la orice consolidare. Din acest motiv, am solicitat alocarea de fonduri suplimentare din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”, a declarat senatorul Liviu Brătescu.
La rândul său, deputatul Sorin Năcuță a depus un amendament la proiectul bugetului de stat pentru anul 2023 pentru ,,Înființare spații de producție, prestări servicii și depozitare în Comuna Balș, Județul Iași”, cu o valoare de 1 milion de lei.
“Dezvoltarea unei comune și descurajarea migrației forței de muncă, mai ales în rândul tinerilor, ține foarte mult de încurajarea investițiilor și crearea de locuri de muncă. Sprijinul pentru întreprinzătorii locali, în special pentru producători, poate contribui la aceste deziderate, iar UAT-urile pot pune la dispoziție terenul și utilitățile pentru amenajarea acestor spații de producție, doar că au nevoie de surse financiare, care de cele mai multe ori nu sunt suficiente. Prin implementarea unor astfel de investiții, sumele investite se întorc la bugetul local și de stat, prin taxe și impozite”, a precizat deputatul Sorin Năcuță.