Prind aripi – proiect de diminuare a riscului de abandon şcolar, implementat de Şcoala gimnazială “Mihai Codreanu”

Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” Iași, Cod SIIIR: 2261105988, cu sediul în str. Sf. Teodor nr. 1, implementează începând cu data de 26.09.2022 proiectul „Prind aripi”, în calitate de beneficiar al finanțării specifice SG-Planul Național de Reducere a Abandonului Școlar.

Proiectul este finanțat prin Inspectoratul Școlar Județean Iași de către Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții, în cadrul Componentei C15 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență al României, R3. Reforma sistemului de învățământ obligatoriu pentru prevenirea și reducerea părăsirii timpurii a școlii – Investiția 4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar.

Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni, care va include 3 (trei) ani școlari, respectiv între data de 26.09.2022 și data de 26.09.2025.

Bugetul proiectului este de 752.900 lei.

Obiectivul general al proiectului este diminuarea riscului de părăsire timpurie a şcolii pentru cel puţin 40 de elevi de ciclu gimnazial sau de an terminal din ciclul primar ȋn perioada 2022-2025 şi ȋncadrarea Școlii din categoria de risc mediu ȋn categoria de risc scăzut. Totodată, proiectul va facilita inserţia ȋn ciclul secundar superior pentru absolvenţii de ciclu gimnazial care aparţin unor categorii sociale vulnerabile, precum și formarea de competenţe şi abilităţi care vor permite dezvoltarea personală şi profesională a elevilor.

 

Obiective specifice:

  • Obiectivul 1: Reducerea riscului de abandon şcolar pentru elevii din grupul ţintă cu 15%, prin furnizarea de servicii complexe de orientare, consiliere şi dezvoltare personală, activităţi nonformale şi asistenţă educaţională în perioada derulării proiectului.
  • Obiectivul 2: Creşterea ratei de participare la Evaluarea Naţională cu 15% până la finalizarea proiectului, prin facilitarea accesului elevilor la activităţi educative de calitate (formale și nonformale).
  • Obiectivul 3: Creşterea ratei de promovare la Evaluarea Naţională cu 15% până la finalizarea proiectului, prin activităţi remediale.
  • Obiectivul 4: Eficientizarea relației școală – familie-comunitate prin furnizarea de servicii de informare, orientare, consiliere a părinţilor elevilor din grupul ţintă în cadrul Programului „Școala părinților”.
  • Obiectivul 5: Formarea, abilitarea şi ȋndrumarea unui număr de 20 de cadre didactice şi a personalului auxiliar din Şcoală ȋn vederea dezvoltării competenţelor necesare realizării activităţilor ȋn desfăşurarea cărora se folosesc strategii didactice moderne şi mijloace de predare – învățare-evaluare digitale.
  • Obiectivul 6: Reducerea absenteismului cu 10% până la finalizarea proiectului, prin implementarea unui sistem de monitorizare şi avertizare timpurie a riscului de abandon şcolar la nivelul şcolii.

Activitățile prevăzute în proiect se vor desfășura în incinta Școlii Gimnaziale „Mihai Codreanu” Iași, dar și în afara ei..

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;