Consiliul Judeţean iaşi a aniversat 30 de ani de la înfiinţare

Consiliul Județean (CJ) Iași a sărbătorit marţi, 20 decembrie, 30 de ani de la înființarea instituţiei, printr-o gală aniversară la care au fost invitați foștii președinți și vicepreședinți ai CJ, foștii și actualii consilieri județeni, primari, reprezentanți ai Guvernului, ai instituțiilor publice și mediului de afaceri, cetățenii de onoare ai județului și angajații instituției.

“Acest eveniment a fost dedicat oamenilor și proiectelor care de-a lungul acestor ani au dat formă și sens comunității, din generație în generație, până la Iașul de astăzi. Pornind de la colegii mei din Consiliul Județean Iași, la fiecare instituție și partener, până la ieșeni, cu toții au contribuit la construirea Iașului pe care îl cunoaștem acum – un Iași democratic, european, capitala culturală și spirituală a țării. CJ Iași a finanțat sute de proiecte în județ care au creat condiții de viață mai bune pentru ieșeni. Infrastructura rutieră, dezvoltarea rețelelor de apă, canalizare și gaz, investițiile în spitalele județului, Aeroportul Iași, modernizarea școlilor speciale, reabilitarea lăcașelor de cult au fost și sunt produsul activității Consiliului Județean Iași, care cu fonduri europene, guvernamentale și investiții proprii a adus județul unde este astăzi. Scopul nostru este să ne îngrijim cu bună-credință și cu responsabilitate ca prezentul și viitorul Iașului să fie cel puțin la fel de mărețe precum trecutul la care ne uităm astăzi cu mândrie. Mulțumesc tuturor celor care în acești ani au contribuit la dezvoltarea județului și celor care vor duce mai departe stindardul Iașului’’, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

Reprezentantul special al Guvernului, Alexandru Muraru, a transmis participanților la eveniment un mesaj din partea premierului Nicolae Ciucă: “Se împlinesc 30 de ani de administrație județeană, trei decenii de evoluție a unei instituții despre care poate mulți încă nu conștientizează valoarea și importanța ei. Vorbesc despre o instituție care răspunde de sănătatea, educația și siguranța ieșenilor, gestionând spitale, instituții de protecție socială, școli, licee și instituții de cultură, dar și care administrează peste 1000 de kilometri de drum județean. Guvernul condus de premierul Nicolae Ciucă va continua să acorde susținerea deplină pentru implementarea cât mai rapidă a proiectelor finanțate prin Programul Anghel Saligny, un plan gândit să corecteze discrepanțele încă vizibile dintre regiunile României și, totodată, între rural și urban, respectiv a proiectelor cu finanțare din alte surse guvernamentale sau europene‘’.

Evoluția mediului de afaceri ieșean în ultimii 30 de ani a fost prezentată de președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu. Acesta i-a înmânat președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, o diplomă de excelență pentru 30 de ani de foarte bună colaborare instituțională în scopul susținerii, promovării și dezvoltării comunității ieșene.

”Evoluția economică a Iașului este absolut uimitoare. Iașul, în pofida faptului că este într-o poziție geografică cu tot felul de vicisitudini, la 20 de km de o graniță a UE, fără niciun fel de resursă naturală, în afară de argilă, a avut ca soluție pentru dezvoltare inteligența și spiritul antreprenorial al ieșenilor. Toate acestea nu s-ar fi putut concretiza fără un parteneriat între mediul de afaceri, mediul academic și mediul public și politic al Iașului.”, a arătat Paul Butnariu în discursul său.

Multe dintre proiectele cu fonduri europene care au contribuit la dezvoltarea județului s-au derulat cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Prezent la eveniment, directorul Vasile Asandei a declarat:

”În acești 30 de ani, Consiliul Județean a exercitat practic puterea locală și și-a propus să aducă dezvoltare, două cuvinte cheie, puterea și dezvoltarea. Puterea constă și în colaborarea dintre noi, în acel magic cuvânt – împreună. Puterea noastră constă și în viziunea de a înțelege corect ce se întâmplă astăzi, dar, mai ales, ce se va întâmpla în viitor. În acest context, regiunea de nord-est a României are un rol foarte important, pentru că ea face de fapt o legătură consistentă între ceea ce suntem noi, valori, cultură, dorință de dezvoltare, și Europa. Pentru că Europa este, de fapt, casa noastră comună.”

La Gala aniversară au participat și reprezentanți ai Raioanelor din Republica Moldova și Ucraina, cu care județul Iași are acorduri de cooperare. Consulul României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, și consulul Republicii Moldova la Iași, Alexei Țurcan, au transmis salutul celor două țări pentru Consiliul Județean și comunitatea ieșeană.

În cadrul “Galei aniversare Iași 30” au fost premiați 12 angajați ai Consiliului Județean Iași care lucrează în instituție încă de la înființare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;