Arta decorativă în Colecțiile Muzeului Unirii. Patrimoniul în imagini

Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași invită publicul să viziteze, în perioada 29 decembrie 2022 – 28 februarie 2023, expoziția „Arta decorativă în Colecțiile Muzeului Unirii. Patrimoniul în imagini”, realizată în colaborare cu artistul fotograf Șerban Călin.

Un valoros tezaur de peste o sută de obiecte din sticlă, porțelan sau metal a fost selectat cu grijă și adus în obiectivul camerei de fotografiat, prin intermediul unui proiect care își propune să faciliteze accesul publicului la patrimoniul muzeal.

Dincolo de valențele lor artistice, piesele alese pentru a fi fotografiate, unele dintre acestea încă neexpuse până în prezent, sunt valoroase și datorită poveștilor de viață ale celor care le-au deținut, ele aparținând Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Casei Regale a României sau unor familii ale aristocrației românești din secolul al XIX-lea ori de la începutul secolului XX.

Expoziția, curatoriată de muzeograf dr. Brîndușa Munteanu, poate fi vizitată până pe 28 februarie 2023, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 17.00 (ora 16.30, ultima intrare).

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;