Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au revocat decizia măsurii preventive de control judiciar aplicată primarului Mihai Chirica

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis joi, 29 decembrie, revocarea măsurii preventive de control judiciar impusă primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată de Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi în cazul dosarului privind eliberarea unor autorizaţii de construcţii pentru ridicarea unui imobil în municipiul Iaşi.

”Admite plângerea formulată de petentul CHIRICA MIHAI împotriva Ordonanţei nr. 138D/P/2019 din 14.12.2022 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi, prin care s-a instituit faţă de petent măsura preventivă a controlului judiciar. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de petent”, se arată în decizia Curții de Apel Iași.

Reamintim că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) într-un dosar privind eliberarea unor autorizaţii de construcţii. În cauză au fost audiate, în total, nouă persoane atât din cadrul Primăriei cât şi din afara instituţiei.

În urma deciziei de joi a magistraţilor Curţii de Apel Iaşi, primarul Mihai Chirica a dat publicităţii o declaraţie de presă, în care îşi exprimă speranţa în privinţa statului de drept, dar şi dezamăgirea faţă de felul în care funcţionează unele instituţii ale statului de drept, cu referire directă la DIICOT.

Declaraţia integrală a primarului Mihai Chirica: 

La finale acestui an an atât de complicat și după decizia pozitivă de astăzi a magistraților Curții de Apel Iași sunt optimist față de perspectiva statului de drept, dar și extrem de dezamăgit de felul în care funcționează unele instituții ale Statului Român, cu atât mai mult cu cât este vorba de instituții chemate să facă justiție și dreptate în țara noastră. Este a doua oară în acest an când judecătorii desființează integral măsurile abuzive de control judiciar luate de unii procurori!

Oare câți primari din țara noastră nu au dosare penale construite pe zvonuri și lipsă de înțelegere a actului administrativ, așa cum e cazul meu?! Oare este vreun primar în țara noastră care să nu aibă dosare penale?

Dar, pe de altă parte, câți primari au avut parte de un asemenea „circ” cu 56 de procurori, polițiști și mascați?! Și cine repară tot deficitul de imagine creat Iașului, Primăriei și mie personal? De ce este nevoie de un asemenea exercițiu?

Cred că România mai are câțiva pași importanți pentru a clădi un sistem de justiție respectat de statele democratice ale lumii, în care vinovații să plătească, iar actul de justiție să respecte Constituția țării, drepturile omului, fără ingerința unor elemente subiective și fără politică.

Eu, dacă fac un rău cuiva, trebuie să plătesc. Așa este corect. Dar dacă cineva îmi face rău mie, plătește? Și cum? „Eu” nu înseamnă Mihai Chirica, ci orice cetățean al acestei țări care poate suferi o nedreptate.

Voi respecta întotdeauna legile și statul de drept! Am jurat pentru asta! Dar, totodată, vă promit că atât în calitate de primar, cât și de om politic, voi veghea ca lucrurile să meargă pe drumul corect, așa cum s-a manifestat și Curtea de Apel Iași astăzi!

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;