În acest moment, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi sunt internaţi 98 de pacienţi cu afecțiuni virale ale aparatului respirator, dintre care 22 sunt copii. Aproape o treime dintre pacienții adulți se află sub tratament și îngrijire pentru gripă, ceilalalți au testul confirmat pentru SARS-CoV-2 și viroză cu virus respirator sincițial iar comorbiditățile, vârsta sau chiar forma mai gravă dezvoltată au impus luarea deciziei de tratament în regim de spitalizare. În cazul copiilor, din cei 22 de pacienți, 13 au fost deja confirmați cu virusul gripal, 5 sunt în investigații medicale, iar trei dintre ei au dezvoltat complicații precum pneumonia, precizează reprezentanţii unităţii medicale. “Sfărșitul de an și primele zile din anul în care abia am trecut ne confirmă faptul că traversăm un episod epidemiologic din punct de vedere al afecțiunilor virale, care se poate transforma într-o epidemie. În Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ” Sf. Parascheva” Iași avem toate resursele necesare, din punct de vedere al personalului, medicației, al serviiciilor necesare pentru a îngriji în cele mai bune condiții pacienții care dezvoltă aceste afecțiuni. În plus, luăm toate măsurile pentru protejarea acestora. De aceea, în următoare perioadă, începând cu data de 06.01.2023 se suspendă programul de vizită al aparținătorilor. Rudele, apropiații, pot lua legătura cu persoanele dragi vorbind cu aceștia la telefonul personal, iar pentru relații despre starea de sănătate a pacienților aceştia putând să sune la numărul de telefon al spitalului, urmat de interiorul pavilionulu unde pacienţii sunt internați. Știm că atât pacienții cât și aparținătorii doresc să își vadă persoanele dragi, însă am luat această decizie pentru a evita răspândirea afecțiunilor virale care au un grad mare de contagiozitate”, a declarat Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, adăugând că această măsură temporară se aplică pe fondul de risc epidemiologic determinat de creșterea accelerată a numărului de cazuri cu infecții de căi respiratării, respectiv gripă, virus respirator sincițial, COVID-19, cât și a altor boli infectocontagioase.
Din cauza creşterii numărului de viroze şi gripă, Spitalul de Boli Infecţioase suspendă programul de vizite a pacienţilor
Filed in: Informațía zilei, Sănătate