Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată în acest an la Iași printr-o ceremonie militară și religioasă organizată în data de 24 ianuarie în Piața Unirii, de la ora 11.00.
”Ziua de 24 ianuarie are o însemnătate deosebită pentru noi, ieșenii. Primul pas făcut pentru construirea României de astăzi va fi marcat așa cum se cuvine la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Invităm toți ieșenii să participe la aceste manifestări. Sperăm ca vremea să permită și un survol aerian al unor aeronave din cadrul Ministerului Apărării Naționale, acesta fiind programat în jurul orei 12.00, în perioada în care va avea loc și defilarea militară. După defilare se va desfășura tradiționala Horă a Unirii”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.
În jur de 250 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale și din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor participa la ceremonia militară, defilarea urmând a fi realizată cu personal de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 198 Sprijin Logistic, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni.
”După manifestările din Piața Unirii va fi oficiată slujba de Te Deum la mormântul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Biserica Trei Ierarhi, iar seara, de la ora 18.00 va avea loc ceremonia de retragere cu torțe pe traseul Muzeul Unirii, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Palatul Culturii. La această ultimă ceremonie vor participa 100 de militari, alături de Muzica Militară”, a precizat prefectul Cojocaru.