Manifestări cultural-artistice organizate de Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită în acest an printr-o serie de manifestări culturale şi artistice. Astfel, În cadrul celei de-a noua ediții a turneului „Teatru Românesc la București, Iași și Chișinău”, pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri, actorii din stânga Prutului vor oferi publicului ieșean spectacolele „Frunze de dor”, după Ion Druță, și „Capcana”, după „Fuga”, de Mihail Bulgakov, iar în deschiderea turneului, marţi, 24 ianuarie, de la ora 17.00, filmul documentar „O scenă a memoriei – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”. A devenit deja o tradiție ca, anual, Teatrul Național Iași să fie gazda îndrăgitei trupe de artiști a Naționalului din Chișinău. Intrarea publicului la vizionarea filmului documentar va fi liberă în limita locurilor disponibile. Tot marţi, 24 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Mare se va juca spectacolul „Frunze de dor”, după Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub, scenografia fiind semnată de Iurie Matei. Miercuri, 25 ianuarie, de ora 19:00, tot în Sala Mare este programat spectacolul „Capcana”, după „Fuga”, de Mihail Bulgakov, scenariu și regia Petru Hadârcă. Şi tot marţi, 24 ianuarie, de la ora 12.00, Complexul Muzeal Național „Molvoda” Iași, în colaborare cu Primăria comunei Ruginoasa, va organiza la Biserica Domnească din Ruginoasa, un TE DEUM, susținut de un sobor de preoți, urmat de alocuțiuni ale oficialităților locale și de depuneri de coroane de flori.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;