Peste 85.000 de vehicule tranzitează zilnic intrările şi ieşirile din oraş

Intrările şi ieșirile din municipiului Iași sunt tranzitate zilnic de circa 85.000 de vehicule, cele mai multe dintre acestea, în jur de 75.000, fiind autoturisme, 7.000 camioane, 2.200 TIR-uri, iar circa 800 biciclete, arată rezultatele unui studiu efectuat de Biroul de Management al Traficului din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi în perioada 10 – 20 septembrie 2022..

Potrivit studiului, cele mai tranzitate puncte de intrare ieşire din municipiu sunt: Păcurari (14.000 de intrări / ieșiri în medie pe zi), Canta (11.000), Miroslava (10.500), Bucium (10.000), Tomești (8.000), Ciurea (7.000), Dancu (7.000), Breazu (7.000) C. A. Rosetti (5.000) şi Aroneanu (5.000).

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, datele statistice confirmă observațiile preliminare făcute de specialişti, potrivit cărora traficul la intrările / ieșirile din oraş este generat în mare măsură de Zona Metropolitană Iaşi (ZMI), sensurile de intrare fiind mai aglomerate în intervalul orar 6.00 – 9.00, iar cele de ieșire între orele 15.00 și 19.00.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;