A fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Miroslava

Întrunit în şedinţă extraordinară, plenul Consiliului Local Miroslava a aprobat marţi, 31 ianuarie, bugetul de venituri și cheltuieli al localităţii pentru anul 2023. Potrivit documentului, în acest an, valoarea veniturilor comunei este estimată la suma de 84.973.680 de lei, iar cea a cheltuielilor la 92.670.680 de lei, diferența de 7.697.000 de lei reprezentând excedentul anului 2022.  Pentru secțiunea de funcționare au fost alocați 48.961.780 de lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare 43.708.900 de lei (din care aproximativ 63% reprezintă sume primite de la Uniunea Europeană/alte surse în contul plăților efectuate și prefinanțări). În funcție de capitolele bugetare, cheltuielile sunt împărțite după cum urmează: locuințe, servicii și dezvoltare publică – 25,21 milioane lei, cultură, recreere și religie – 12,98 milioane lei, autorități publice și acțiuni externe – 12,78 milioane lei, transporturi – 12,12 milioane lei, învățământ – 11,40 milioane lei, asigurări și asistență socială – 7,15 milioane lei, protecția mediului – 5,90 milioane lei, datoria publică – 4,10 milioane lei, ordine publică și siguranță națională – 0,93 milioane lei, alte servicii publice generale – 0,10 milioane lei. Structura veniturilor locale se prezintă astfel: fonduri nerambursabile – 27,57 milioane lei, impozit pe venit – 26,03 milioane lei, sume defalcate din TVA – 7,50 milioane lei, impozit pe proprietăți – persoane juridice – 6,88 milioane lei, taxe salubrizare – 4,54 milioane lei, impozit pe proprietăți – persoane fizice – 3,09 milioane lei, taxe administrative, eliberări permise – 2,96 milioane lei, alte venituri – 2,65 milioane lei, concesiuni și închirieri – 2,60 milioane lei, amenzi: 1,15 milioane lei. “Bugetul comunei Miroslava pentru anul 2023 a fost aprobat în ședința de astăzi (marţi, 31 ianuarie – n.r.). Am ținut cont de nevoile comunei noastre, secțiunea de dezvoltare având o valoare apropiată de cea a secțiunii de funcționare. Am luat în calcul și cheltuielile de cofinanțare pentru proiectele de dezvoltare locală, numai cel finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” având o valoare de 38,6 milioane lei. Mulțumesc consilierilor locali de la PNL și PMP pentru că s-au prezentat la ședință și au votat proiectul de hotărâre, înțelegând importanța acestui document pentru comunitate”,  a declarat Dan Niţă, primarul comunei Miroslava, la finalul şedinţei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;