Revista ”Practici cu Mentalitate Deschisă în Educație”, prima colecție de bune practici documentate de profesorii SuperTeach

Peste 250 de profesori absolvenți ai Programului de Mentalitate Deschisă în Educație, reprezentanți ai Institutului Arbinger și co-fondatori aiAsociației SuperTeach s-au reunit luni, 30 ianuarie, la evenimentul de lansare a primei ediții a revistei “Practici cu Mentalitate Deschisă în Educație”. Publicația reprezintă o colecție de exemple de bune practici pe care profesorii care au absolvit cursul de mentalitate deschisă în educație le-au documentat din experiența lor în ceea ce privește lucrul cu elevii, relațiile cu părinții acestora sau cu colegii de cancelarie, aplicând în situații reale instrumente și principii MD. Revista este dedicată tuturor dascălilor care doresc să se inspire din modul în care profesorii autori ai celor 20 de articole au soluționat anumite provocări întâmpinate în activitatea didactică.

Publicația a fost coordonată de profesorii Ana Gorcea și Carmina Vakulovski – facilitatori de Mentalitate Deschisă în Educație – și supervizată de profesorii Raluca Ungureanu și Adrian Timofti, alături de Cristina Gheorghe, președinte al Institutului Dezvoltării Personale și co-fondator SuperTeach.

De la nevoie, la rezolvarea problemei: 20 de studii de caz ale profesorilor SuperTeach

Primul număr al revistei cuprinde 20 de provocări de la clasă ale profesorilor din comunitatea SuperTeach, alături de metodele prin care au reușit să le rezolve, implicând activ elevii, părinții sau chiar colegii de cancelarie. Stimularea implicării, gestionarea anxietății, rezolvarea comportamentelor inadecvate sau chiar creșterea stimei de sine sunt doar câteva dintre situațiile la care dascălii au aplicat instrumentele și principiile Mentalității Deschise. Cele 20 de cazuri au fost prezentate în cadrul Simpozionului Național „SuperPractici cu MD”, desfășurat la Brașov în 2022.

 

”Cea mai mare provocare pentru mine este aceea de a răspunde nevoilor fiecărui elev în parte, de a înțelege ce se întâmplă cu copiii în afara orelor și de a încerca să îi eliberez de problemele pe care le au, astfel încât să putem să creăm împreună un mediu bun de învățare”, spune Margareta Anța, profesor la Școala Gimnazială Popeni (judeţul Vaslui),autor al unui exemplu de bună practică.

De asemenea, Angelina Rivero Rocabado, director adjunct al Școlii Gimnaziale “Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat, unul dintre autorii prezenți în revistă, a povestit cum a reușit ca dintr-un colectiv de elevi aflați mereu în competiție și în conflict să ajute elevii să devină o adevărată echipă:

”I-am inițiat și pe elevii mei în tot ceea ce presupune acest concept de Mentalitate Deschisă. Acum, mă bucur să văd cum se susțin și se înțeleg unii pe ceilalți. Este grozav ce colectiv unit au devenit”.

Adriana Bârcean, facilitator de Mentalitate Deschisă în Educație, a expus în cadrul revistei un alt tip de provocare cu care se confruntă foarte mulți dascăli, aceea a oboselii fizice și profesionale, a stimei de sine scăzute, a lipsei de randament cauzate de ”incapacitatea de a spune nu celorlalți și da ție însuți”.

Am aplicat instrumentul VAM (Văd, Ajustez, Măsor) și am văzut haosul în care eram. M-am organizat, am măsurat impactul și am început să văd măreția din mine. Astfel, a scăzut starea de îndoială cu privire la competența mea profesională și starea mea de sănătate s-a îmbunătățit”.

Prezent la evenimentul de lansare al revistei, Seth Wilkins, reprezentant al Institutului Arbinger,a povestit pentru profesorii români provocările pe care el însuși le-a avut și pe care mulți dascăli și din țara sa (Marea Biritanie) le experimentează:

”A fost o perioadă în care mă simțeam blocat în ceea ce numim sindromul impostorului. Eram la catedră și îmi spuneam că nu merit să fiu în acel loc, că nu fac ceea ce trebuie pentru elevi și mi-era teamă  că ceilalți colegi de cancelarie văd că îi dezamăgesc pe copii. Am descoperit principiile și instrumentele de Mentalitate Deschisă și, aplicându-le, mi-am dat seama că foarte mulți profesori se confruntă cu astfel de stări. Apoi, m-am simțit în siguranță și totul s-a schimbat”.

Impactul profesorilor cu mentalitate deschisă sau cum școala poate deveni un loc mai bun

 

”De-a lungul timpului, Programul de Mentalitate Deschisă în Educație, ne-a ajutat să mutăm energia de la “a ști” la “a face”. A schimba mentalitatea este un proces continuu, cea mai mare provocare fiind aceea de a transforma anumite cunoștințe în obiceiuri, nu este despre “eu știu”, ci despre “eu fac”. Tocmai de aceea, lansarea unei astfel de reviste cu bune practici, dedicată tuturor profesorilor din țară, reprezintă un îndemn pentru întreaga comunitate de profesori să transforme orice provocare într-o soluție la clasă, fără a se teme de proces”, spune Cristina Gheorghe,co-fondator al Asociației.

Felix Pătrășcanu, co-fondator SuperTeach, a subliniat impactul uriaș pe care profesorii îl au în viața culturală, economică și socială a tuturor:

 

Voi, profesorii, sunteți cei care trimiteți copiii mai departe în companii, pe piața muncii, iar noi, mediul de business, prin training-uri, putem doar să le oferim inspirație și să le împărtășim valorile noastre. Dar cei care contribuie cu adevărat la dezvoltarea lor sunt profesorii implicați, care reușesc să vadă fiecare lucru bun din ei”.

La rândul său Felix Tătaru, președintele Asociației SuperTeach, a făcut trimitere la unul dintre instrumentele de mentalitate deschisă, prin care ”putem face sistemul de învățământ un loc mai bun”, respectiv instrumentul VAM:

 

”Dacă am vedea, am ajusta și am măsura impactul pe care îl avem asupra copiilor școala ar deveni un loc mai plăcut, mai iubit”.

Program educațional pentru profesori: formare, coaching, exemple de bune practici

Dezvoltarea profesională reprezintă o direcție fundamentală în care profesorii aleg să investească  timp și efort. Pentru a veni în întâmpinarea acestora, SuperTeach a lansat în 2022 programul educațional Practici de Mentalitate Deschisă în Educație, dedicat absolvenților acestui program, prin care profesorii sunt susținuți în implementarea instrumentelor și a principiilor MD, dar și în transmiterea ulterioară în comunitățile de învățare a impactului pe care aceste activități le-au avut asupra lor în plan personal și profesional.

Programul cuprinde o serie de activități, ce culminează cu desfășurarea Simpozionului Național „SuperPractici cu MD”. Prima ediție a simpozionului a avut loc anul trecut la Brașov, iar anul acesta profesorii se vor reuni la Iași, în luna mai, pentru a aprofunda implementarea instrumentelor și principiilor de mentalitate deschisă în educație și a împărtăși noi exemple de bune practici în context educațional.

Profesorii interesați să afle mai multe despre Programul de Mentalitate Deschisă în Educație pot accesa https://www.superteach.ro/programul-mentalitate-deschisa-in-educatie/.

Despre Asociația SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar.  Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizatprin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe patru direcții:

Conferințe: În cei patru ani de activitate, au avut loc 51 conferințe în marile orașe ale țării sau online. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.

Traininguri: 900 de profesori SuperTeach selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit programul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație”, realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale. Ne propunem să ajungem la peste 20.000 de profesori absolvenți ai programului.

Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 26 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Școli SuperTeach: În octombrie 2021, Școala nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța a devenit prima instituție de stat din România în care, în următorii 2 ani, va fi implementat un amplu proiect de schimbare de mentalitate. Pe 2 martie 2022, a fost demarată intervenția și la Școala “Ștefan cel Mare” din Galați, iar proiectul va fi replicat în mai multe în instituții de învățământ din țară.

Celor patru co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely și Părintele Constantin Necula. Asociația SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;