14 voluntari ai Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR), coordonați de Gheorghe Tache, preşedintele acestei organizații, au susținut, la sfârșitul săptămânii trecute, la Iași, o conferință cu privire la actul donării de organe , în cadrul campaniei „Spune DA! Susţine donarea de organe” – ediţia 2013. Cu această ocazie, voluntarii ATR s-au întâlnit sâmbătă, 24 august, la Casa de Cultură a municipiului ”Mihai Ursachi” din Copou, cu colegii filialei locale a organizației, mulți dintre aceștia ei înșiși persoane cu transplant renal efectuat în centrul de la Iaşi. La conferința cu tema „Actul donării, transplantul şi starea post transplant” au participat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul Universității de Medicină de Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Adrian Covic, medic nefrolog, şeful Secţiei de Nefrologie de la Spitalul ”C. I. Parhon” Iași, dr. Dimitrie Siriopol, medic nefrolog la aceeași unitate medicală, conf. dr. Ioana Grigoraş – medic ATI, dr. Dana Scumpu, medic şef la Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi, ec. Ana Pintilei, director economic la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi și Virginica Beldean, directorul Societății Naţionale de Cruce Roşie din România – filiala Iaşi. Aceștia au subliniat, în cuvântul lor, necesitarea unei informări corecte din punct de vedere medical şi legal a cetățenilor în ceea ce privește actul donării de organe. ”Va trebui să ne schimbăm comportamentul, să fim generoși, să dăm dovadă de altruism și să ne gândim și la altcineva, întrucât o societate nu esate o adunare de idei, de indivizi, ci reprezintă o comunitate.Și nu în ultimul rând, ar trebui să fie un mesaj optimist, că, chiar și atunci când, în condiții grele, ai fost condamnat la moarte, există o soluție, există o speranță, astfel încât să poți salva o viață”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. La rândul său, Gheorghe Tache, președintele Asociației Transplantaților din România (ATR), a precizat că lipsa de informare asupra actului donării de organe conduce în rândul cetățenilor la o percepție total diferită de ceea ce reprezintă el. ”De aceea, în cadrul acestei campanii, noi dorim să informăm populația cu privire la toate aspectele legate de donarea de organe și beneficiile oferite de acest act medical”, a spus Gheorghe Tache. Potrivit specialiștilor, peste 6.000 de persoane se află în acest moment pe lista de așteptare pentru efectuarea unui transplant de organe, cele mai multe dintre acestea pentru un rinichi. Campania ”Spune DA! Susține donarea de organe” – ediția 2013 a debutat, în urmă cu două săptămâni, la Constanța, după Iași, ea urmând să popoească în zilele următoare la Brașov și Craiova.
Caravana ”Spune DA! Susține donarea de organe” a poposit, la sfârșitul săptămânii trecute, la Iași
Filed in: Sănătate