5:32 pm - Monday November 25, 8205

Concurs de Arte Vizuale la Colegiul Național „Emil Racoviță”

Sâmbătă, 11 februarie, la Colegiul Național ,,Emil Racoviță”  va avea loc cea de a VII-a ediție a Concursului de Arte Vizuale „Corneliu Baba”. Activitatea este una de educație nonformală, concursul fiind inclus în Calendarul Activităților Educative la nivel Județean, poziția 43, fiind coordonată de prof. Nicoleta Bida-Șurubaru și Ionela Luca.

Fiind un eveniment care promovează creativitatea și îmbogățește experiența artistică a tinerilor pasionați de artele vizuale, concursul, realizat în parteneriat cu Liceul Teoretic ,,Miron Costin” Pașcani, se adresează elevilor de gimnaziu și liceu urmărind stimularea și încurajarea aptitudinilor artistice ale acestora.

În acest an, la concurs s-au înscris 650 de elevi din județul Iași și zona Moldovei, care vor participa la secțiunea cu participare directă. Secțiunea cu participare indirectă reunește lucrări ale elevilor din Moldova, dar și din județele Hunedoara, Galați, Ploiești și Municipiul București. Lucrările participante la concurs vor fi evaluate de un juriu de specialitate,  iar postarea fotografiilor din timpul desfășurării probei vor fi postate pe pagina de facebook a concursului.

“Manifestarea promovează spiritul de competiție, creativitatea și talentul concurențior, dar și munca în echipă a cadrelor didactice, atât din școală, cât și din afara ei, beneficiind de sprijinul personalului auxiliar, al elevilor și studenților  voluntari implicați în organizare, răspunzând intereselor şi preocupărilor tinerilor”, se arată într-un comunicat semnat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;