Senatorul Liviu Brătescu susţine eliminarea suprataxării contractelor de muncă de tip part-time

Senatorul PNL de Iaşi Liviu Brătescu, membru în Comisia de cultură a Senatului României, a anunţat că a semnat, alături de colegii parlamentari din cadrul acestei formaţiuni politice, iniţiativa legislativă prin care este propusă eliminarea suprataxării contractelor de muncă de tip part-time.

“Am semnat alături de colegii mei parlamentari PNL inițiativa legislativă prin care se desființează suprataxarea contractelor part-time! Încă de la momentul în care PSD a introdus această măsură extrem de nefericită în modificările la Codul Fiscal am atras atenția asupra faptului că nu ne reprezintă, pe noi, liberalii, ca principiu. Vom corecta pe cale parlamentară această măsură, dat fiind că, de la implementarea sa, a dus la dispariția a zeci de mii de contracte de muncă”, scrie senatorul Liviu Brătescu într-un mesaj postat pe Facebook.

“Ca liberali, considerăm că munca trebuie încurajată, nu suprataxată. E obligatoriu să susținem mai mult acea Românie care muncește! Concret, propunem ca baza de calcul pentru contribuția la asigurările sociale de sănătate (datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial) să fie reprezentată de venitul efectiv realizat. Astfel, se renunță la raportarea la salariul de bază minim brut pe țară, care are o valoare mai mare decât venitul brut realizat de contribuabil”, precizează parlamentarul ieşean.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;