Mesajul primarului Mihai Chirica cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii

Cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, care este aniversată în fiecare an pe data de 15 februarie, primarul Mihai Chirica îi îndeamnă pe ieşeni să nu ezite să se oprească asupra unei cărţi atunci când intră într-o librărie sau o bibliotecă, cu atât mai mult cu cât oraşul în care aceştia trăiesc reprezintă o adevărată citadelă a culturii româneşti. În acelaşi timp, şeful municipalităţii ieşene deplânge situaţia localităţilor din România în care în prezent nu mai există nicio librărie sau bibliotecă şi unde accesul la cultură al locuitorilor a dispărut aproape în totalitate.

“Nu există plăcere mai mare și nici mângâiere mai statornică, spuneau despre lectură cărturarii din secolele trecute. Fiecare carte citită înseamnă încă o viață trăită, încă o lume necunoscută vizitată, încă o întâlnire cu eroi din alte vremuri. Nimic nu se compară cu puterea imaginației! Citind, înveți să visezi, înveți să crezi în frumos, adevăr și bine! Cât de mult te poate schimba cartea potrivită citită la vârsta potrivită! Cine nu citește nu trăiește cu toată ființa sa! Există, din păcate, în România multe localități fără librării și fără biblioteci ori cu biblioteci în care nu mai intră niciun cititor… De aceea, astăzi, de Ziua Națională a Lecturii, îmi exprim încă o dată atât mândria, cât și recunoștința că trăiesc în Iași, un oraș al cărților și al cărturarilor, prin excelență!”, se arată în mesajul primarului Mihai Chirica, postat pe pagina proprie de Facebook.

Ziua Naţională a Lecturii este sărbătorită în România din anul 2022, având ca scop încurajarea lecturii în rândul populaţiei, inclusiv în şcoli, biblioteci şi instituţii culturale şi prin participarea la diverse tipuri de activităţi artistice şi literare. Data de 15 februarie nu a fost aleasă întâmplător pentru a sărbători Ziua Naţională a Lecturii, în această zi văzând pentru prima dată lumina zilei două dintre cele mai importante personalităţi ale culturii şi învăţământului autohton, este vorba despre criticul literar Titu Maiorescu, fondatorul Societăţii literare Junimea şi, respectiv, matematicianul şi astronomul Spiru Haret, cel considerat a fi întemeietorul învăţământului modern românesc.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;