Baschetbaliştii ieşeni, la cea de-a treia înfrângere consecutivă în turneul pentru locurile 1-8

Baschetbaliștii de la Politehnica Iaşi contină seria evoluţiilor neconvingătoare din turneul de elită, la care participă cele mai bune opt formaţii din Liga 1. După ce în primele două etape, elevii antrenorului Gabriel Clapon au înregistrat tot atâtea înfrângeri (72-86 acasă cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea şi 73-91 în deplasare cu CS Universitatea Craiova), marţi, la prânz, în Sala Polivalentă, aceştia au fost din nou învinşi, de această dată de CSM Corona Braşov, cu scorul de 64-112 (23-29, 18-23, 14-30, 9-30). În urma acestui noi insucces, şansele ieşenilor de a se clasa pe un loc care le-ar permite accederea la turneul de promovare în Liga Naţională s-au micşorat considerabil, cel mai probabil, moldovenii urmând să evolueze şi în sezonul viitor tot în divizia secundă a baschetului românesc. de la gazde, cele mai multe puncte au fost reuşite de  Boghean (18), Dragoslav (13), Pădineanu (12), Rotariu (10, Rotaru (4), şi Hurjui (3).  În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va întâlni duminică, 19 februarie, tot în Sala Polivalentă, formaţia Agronomia București.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;