Poli Iaşi nu are milă de adversare în Liga 2! După ce, în urmă cu o săptămână, în prima etapă de la reluarea campionatului, moldovenii au trecut de CS Comunal Şelimbăr cu 4-1, sâmbătă, elevii lui Leo Grozavu s-au impus cu 3-1 (2-0), în deplasare, în faţa celor de la Politehnica Timişoara, într-o partidă contând pentru etapa a XVIII-a, penultima, a sezonului regulat.
Oaspeţii au început excelent meciul de pe Stadionul “Ştiinţa” şi după numai un sfert de oră conduceau cu 2-0 pe tabela de marcaj, după reuşitele lui Gabriel Vaşvari (min. 10 – din penalty, după un fault în careu al lui Mada asupra lui Hlistei) şi respectiv Cătălin Hlistei (min. 15 – preluare cu latul din mijlocul careului, după un corner executat excelent de pe partea dreaptă de Roman). Trei minute mai târziu, balonul trimis puternic de Stojanovic din marginea careului loveşte bara laterală a porţii apărate de Jankov. În minutul 27, Finica prinde o “ghiulea” de la 30 de metri, balonul fiind respins cu dificultate de Murariu. Un minut mai târziu, Hlistei, aflat într-o dispoziţie excelentă de joc, putea face “dubla”, însă mingea trimisă de fostul atacant al Rapidului trece milimetric pe lângă bară. Iaşul domină cu autoritate întâlnirea, elevii lui Leo Grozavu fiind mereu primii la minge.
La reluare, mulţumiţi de rezultatul de pe tabelă, oaspeţii iau piciorul de pe acceleraţie, permiţâng gazdelor să se apropie ameninţător de poarta lui Jankov. În minutul 47, Bârnoi are o bună oportunitate de a reduce din diferenţă, însă goal keeper-ul Iaşului este la post. Gavra (min. 64) se distează cu apărarea oaspeţilor, ridiculizându-l pe Plămadă, însă balonul trimis de atacantul timişorean nu prinde cadrul porţii. Trei minute mai târziu, gazdele reuşesc să reducă din diferenţă prin Daniel Benzar, care găsit excelent de Gavra la marginea careului, îl învinge pe Jankov. Treziţi la realitate, ieşenii încep să preseze în atac şi în minutul 84, Alin Roman aduce liniştea în tabăra moldovenilor, după ce înscrie din cădere, din 12 metri, după un “un-doi” foarte frumos cu Itu.
Victorie absolut meritată a Iaşului, în faţa a circa 500 de spectatori care şi-au încurajat pe tot parcursul meciului echipa favorită. Oaspeţii au fost susţinuţi de 20 de membri ai galeriei ieşene, care au făcut o atmosferă foarte plăcută în tribunele micuţei, dar cochetei arene timişene. În urma acestui succes, Poli iaşi a urcat, în premieră în acest sezon, pe primul loc în Liga 2.
Politehnica Timişoara: Murariu – Mada, Bocşan, Sekulic, D. Radu – Bârnoi, Tiihhonen (min. 90 Târşa), Ignea (min. 60 T. Călin), Stojanovik (min. 60 D. Benzar) – Gâdea (min. 88 Marincu), Gavra.
Poli Iaşi: Jankov – Martac, Plămadă, Katanec, Finica – Vaşvari (min. 66 Telcean), Itu (min. 88 Mogoş) – Musi (min. 46 Dumitru), Roman, Hlistei (min. 82 R. Ion) – Harrisson (min. 46 Vojtus).
În celelalte meciuri din etapa a XVIII-a a Ligii 2 s-au înregistrat rezultatele: Oţelul Galaţi – FK Miercurea Ciuc 1-0 (meci disputat vineri), Unirea Dej – Metaloglobus Bucureşti 1-1, Concordia Chiajna – Ripensia Timişoara 2-1, FC Braşov – Unirea Constanţa 5-2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSM Slatina 0-1, Progresul Spartac Bucureşti – CSC Dumbrăviţa 0-0, CS Comunal Şelimbăr – Dinamo Bucureşti 1-2.
Meciul CSA Steaua Bucureşti – Minaur Baia Mare va avea loc duminică, la ora 11.00, iar întâlnirea Gloria Buzău – Unirea Slobozia, care va încheia etapa, se va dsputa marţi, 7 martie, de la ora 19.00.
Clasament: 1. POLITEHNICA IAŞI – 37 p, 2. Oţelul Galaţi – 35 p, 3. CSA Steaua – 34 p, 4. Unirea Dej – 31 p, 5. Unirea Slobozia – 30 p, 6. Dinamo Bucureşti – 30 p, 7. Concordia Chiajna – 29 p, 8. FC Braşov – 27 p, 9. Gloria Buzău – 27 p, 10. FK Miercurea Ciuc – 26 p, 11. CSM Slatina – 26 p, 12. CSC Dumbrăviţa – 23 p, 13. Viitorul Pandurii Târgu Jiu – 22 p, 14. CS Comunal Şelimbăr – 21 p, 15. Metaloglobus Bucureşti – 18 p, 16. Progresul Spartac Bucureşti – 17 p, 17. Ripensia Timişoara – 16 p, 18. Minaur Baia Mare – 15 p, 19. Politehnica Timişoara – 12 p, 20. Unirea Constanţa – 12 p.
Etapa viitoare (sâmbătă, 11 martie), ultima a sezonului regulat: Unirea Constanţa – CS Comunal Şelimbăr, Dinamo Bucureşti – Politehnica Timişoara, Politehnica Iaşi – Progresul Spartac Bucureşti, CSC Dumbrăviţa – Oţelul Galaţi, FK Miercurea Ciuc – Viitorul Pandurii Târgu Jiu, CSM Slatina – Unirea Dej, Metaloglobus Bucureşti – Concordia Chiajna, Ripensia Timişoara – CSA Steaua Bucureşti, Minaur Baia Mare – Gloria Buzău, Unirea Slobozia – FC Braşov. Toate partidele vor începe la ora 13.00.