Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat vineri, la Iaşi, la evenimentul cu tema „Oportunități de finanțare prin Planul Național Strategic 2023-2027”, organizat de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Programul oferă posibilitatea tuturor celor care lucrează în agricultură să obțină finanțări nerambursabile prin intermediul cărora își pot desfășura și dezvolta activitatea. În perioada următoare, mă voi implica activ în sprijinirea producătorilor ieșeni și în popularizarea oportunităților de finanțare.
Prin Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) al României fermierii români și agricultura românească vor beneficia de 15,83 miliarde de euro. PNS cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă, cât și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (politica de dezvoltare rurală).
În cadrul evenimentului, care s-a desfăşurat la Hotelul “Unirea”, la care au participat, alături de reprezentanţii administraţiei publice locale, spcialişti în agricultură şi fermieri din judeţul Iaşi, ministrul a prezentat principale obiective din Planul Naţional Strategic 2023-2027 şi oportunităţile de atragere a fondurilor europene pentru agricultorii români.
“Miza este să implementăm acest proiect şi să aducem banii acasă, este vorba despre o sumă importantă – 15,8 miliarde de euro – pe o perioadă determinată de timp, din 2023 până în 2027. Iată de ce am considerat normal să dăm drumul la un flux de informare în întreaga ţară, pentru a cunoaşte efectiv ceea ce trebuie să facem fiecare, astfel încât să putem accesa toţi banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană. Este un obiectiv pe care l-am urmărit până acum şi pe care îl urmărim şi de acum înainte la Ministerul Agriculturii şi anume să dăm banii europeni la timp fermierilor. Până acum am avut succes, spun eu, având în vedere că pe 4 februarie, în România am au fost aduşi 1,6 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, pe măsurile stabilite pentru agricultură”, a declarat ministrul Petre Daea, în mesajul adresat participanţilor.
Cu ocazia conferinţei, în holul Hotelului “Unirea” a fost organizată o expoziție cu produse tradiționale locale.