Campania ”Pelerinaje pentru suflet”, lansată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a ajuns la Constantinopol

Centrul de Pelerinaj “Sfânta Parascheva” a continuat în această săptămână campania “Pelerinaje pentru Suflet”, cu prezentarea materialului ”Patriarhia Ecumenică din Constantinopol”, deschizând, astfel, seria destinaţiile de pelerinaj din Turcia.  Campania constă în descrierea celor mai frumoase destinaţii de pelerinaj de pe harta creştinătăţii. Proiectul va continua în săptămânile următoare cu prezentarea  principalelor destinaţii de pelerinaj din Turcia, Italia, Serbia şi România. „Turcia oferă numeroase destinații de pelerinaj printre care și Patriarhia Ecumenică considerat centrul spiritual al Bisericii Ortodoxe. Pentru pelerinii români Biserica Sfânta Muceniță Parachevi – Paraskevi din Istanbul- este  locașul de cult al comunității ortodoxe române din Turcia”, a declarat Costel Damian, managerul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva”.   Centrul de Pelerinaj “Sfânta Parascheva” din Iași a lansat în luna aprilie 2013 campania “Pelerinaje pentru suflet”, proiect care constă în descrierea celor mai frumoase destinaţii de pelerinaj de pe harta creştinătăţii. Primul material prezentat în cadrul campaniei a descris Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cea mai vizitată destinaţie de pe harta creştinătăţii, urmat de prezentarea miracolului din ziua Învierii – Sfânta Lumină de la Ierusalim. Campania a continuat cu prezentarea Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Ierusalim, urmată de descriere oazelor de românism din Ţara Sfântă, prin materialele ”Aşezământele româneşti din Israel” și ”Pelerinaj la Hozeva – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”. „Campania își propune să ofere tuturor celor interesați o călătorie în locuri cunoscute sau mai puţin cunoscute, încercând astfel să transmit o fărâmă din frumuseţea acestor aşezământe. De asemenea, încercăm să-i provocăm pe iubitorii de călătorii să descopere singuri taina celor mai frumoase destinaţii de pelerinaj de pe harta creştinătăţii, bogate din punct de vedere spiritual şi duhovnicesc”, a precizat Costel Damian, managerul Centrului de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” Iași.  Materialele realizate în cadrul campaniei alături de galaria foto sunt postate şi pe site-ul Centrului de Pelerinaj Sf Parascheva, la adresa web www.centruldepelerinaj.ro. Pe lângă destinaţiile din Ţara Sfântă, campania ”Pelerinaje pentru suflet” include prezentarea principalelor destinaţii de pelerinaj din Grecia, Ucraina, Italia, Turcia, Serbia şi România.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;