Delgaz Grid a obținut certificarea pentru testarea aparatelor de utilizare cu amestec de gaze naturale și hidrogen

Compania Delgaz Grid face încă un pas important în direcția implementării 20HyGrid, primul proiect din România care are ca obiectiv testarea încălzirii sustenabile a locuințelor pe baza unui amestec de gaze naturale (80%) și hidrogen (20%).

O echipă de specialiști ai companiei a participat săptămâna trecută la un program  de instruire în Germania, la DVGW/EBI (Der Deutsche Verein des Gas und Wasserfaches/EBI Engler Bunte Institute), o prestigioasă instituție tehnico-științifică cu o experiență de 164 de ani în domeniul tehnologiilor pe gaz și apă. Această instituție funcționează în cadrul Institutului de Tehnologie din Karlsruhe.

Instruirea echipei a constat în două părți, una teoretică și una practică. Pregătirea teoretică s-a axat pe principiile combustiei amestecurilor de gaze naturale și 20% volum hidrogen.

Pregătirea practică a avut două etape, specialiștii Delgaz Grid fiind instruiți întâi cum să lucreze la fața locului și la ce trebuie să fie atenți, de la mediul de lucru, condițiile de siguranță, instalațiile de ardere, măsurătorile realizate cu echipamente specifice, până la înregistrarea și interpretarea rezultatelor. Această parte a fost combinată cu testarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale de către instructori.

În a doua parte, specialiştii Delgaz Grid au testat amestecuri de gaze naturale cu diferite adaosuri de hidrogen pe diferite sisteme de ardere: centrale termice, convectoare, aragaze, arzătoare din sobe de încălzit și gătit. De exemplu, a fost testat un arzător de sobă de teracotă dus din România, vechi de peste 40 de ani, care a funcționat perfect cu amestec de gaze naturale și hidrogen chiar și la o concentrație de 40% (volum hidrogen în gaze naturale), ceea ce este cu mult peste obiectivele urmărite de proiectul companiei în România (20HyGrid), respectiv utilizarea de amestec de gaze naturale și 20% volum hidrogen.

În urma instruirii, participanții vor obține o certificare din partea Centrului de Cercetare DVGW/EBI care atestă faptul că aceștia au dobândit competențe și abilități pentru realizarea testelor în condiții de siguranță pentru diverse tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, cu amestec de gaze naturale şi hidrogen.

Suntem cu un pas mai aproape de implementarea proiectului nostru pilot. A fost o săptămână plină, în care echipa DVGW a împărtășit cu noi informații tehnice specifice și bune practici. Suntem încrezători că utilizarea amestecului de gaze naturale cu 20% volum hidrogen la aparatele de utilizare existente în România este posibilă fără modificări fundamentale ale sistemului de distribuției. Suntem recunoscători echipei de profesioniști de la DVGW/EBI”, a declarat Dr. Cristian Călin, coordonatorul proiectului 20HyGrid.

Odată cu obținerea acestei certificări, echipa de specialiști formată din Dr. Cristian Călin, Viorel Oprea, Mihnea Bloj, Ioana Halmi și Bogdan Sebeni este pregătită să înceapă testele în România. În prima etapă, care va demara în luna aprilie, compania va efectua verificări în poligonul propriu de instruiri de la Mediaș, unde vor fi testate etanșeitatea diverselor componente ale rețelei, combustia și alți parametri pentru diferite tipuri de aparate de utilizare a gazelor naturale, de la diferiți producători. Totodată, va fi analizată comportarea tronsoanelor de rețea din oțel și polietilenă la amestecul de gaze naturale și 20% volum hidrogen.

În luna noiembrie a anului trecut, Delgaz Grid a lansat un proiect pilot de testare a compatibilității și funcționării instalațiilor de utilizare și a componentelor sistemului de distribuție cu un amestec de gaze naturale și hidrogen.

Proiectul se desfășoară în perioada noiembrie 2022 – octombrie 2024 și urmărește să analizeze și să demonstreze că, din punct de vedere tehnic, este posibilă și sigură adăugarea de hidrogen, în proporție de 20% din volum, în rețelele de distribuție și instalațiile de utilizare a gazelor naturale existente în România.

Instalațiile de utilizare ale consumatorilor (conducte, aparate de utilizare etc.) și elementele componente ale sistemului de distribuție (conducte, branșamente, fitinguri, armături, regulatoare, contoare etc.) nu vor fi modificate pentru acest proces.

Rezultatele proiectului 20HyGrid vor servi drept model de bună practică pentru viitoarele proiecte și pentru utilizarea hidrogenului în diferite domenii (inclusiv pentru încălzire, prepararea apei calde menajere și a hranei).

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;